4 iunie 2018 – Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Carmen-Ileana Mihălcescu Bună ziua! Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rog să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţă. Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 210 deputaţi. La primul punct al ordinii de zi. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 4 iunie, şi miercuri, 6 iunie 2018; programul de lucru pentru perioada 4 - 9 iunie 2018; lista rapoartelor depuse, în perioada 29 mai - 4 iunie 2018, de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.