Florin Iordache Mergem mai departe. 85. Proiectul de Lege pentru completarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru - PL-x 57/2017. Domnul Varga, Comisia juridică.
Vasile Varga Mulţumesc, domnule preşedinte. Într-adevăr, comisia a fost sesizată spre dezbatere în fond cu acest proiect de lege, Camera Deputaţilor fiind prima Cameră sesizată. Consiliul Legislativ şi Consiliul Economic şi Social au dat un aviz favorabil. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat negativ iniţiativa legislativă, care are ca obiect de reglementare completarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 117/1999, în sensul scutirii de la plata taxei extrajudiciare de timbru prevăzute pentru eliberarea actelor de identitate, a persoanelor aflate în executarea unor pedepse privative de libertate, care nu au asemenea acte sau a căror valabilitate a expirat şi care nu dispun de mijloace financiare. Membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea Proiectului de Lege pentru completarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru.
Florin Iordache Mulţumesc. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt intervenţii. Rămâne la votul final... A, domnul Seidler! Vă rog.
Cristian-Gabriel Seidler Stimaţi colegi, Văd că avem un proiect de lege cu raport de la Comisia juridică. Ştiţi de ce nu sunt intervenţii? Pentru că, onor Comisia juridică, astăzi, ca, de altfel, în fiecare săptămână, ţine şedinţă paralel cu plenul. Nu doar Comisia juridică! 17% din Parlamentul României, a Camerei Deputaţilor, cel puţin, momentan sunt la comisie. Ştiţi de ce? Pentru că se aprobă pe bandă rulantă lucrări ale comisiilor paralele cu plenul. De aceasta este gol, printre altele, dincolo de absenţe, în sala aceasta! Biroul permanent, şi mai ales Comisia juridică, şi-au făcut un obicei din a cere, şi Biroul permanent din a aproba şedinţe de comisie paralele cu plenul, deşi este total împotriva Regulamentului, care prevede că asemenea lucruri sunt excepţii, dar au devenit regulă. Nimeni din Comisia juridică nu ar trebui să fie astăzi - în timp ce dezbatem un raport al Comisiei juridice - nu ar trebui să fie aici, pentru că ar trebui să fie la lucrările comisiei, situaţie absolut anormală pe care o perpetuaţi!