Florin Iordache 83. Propunerea legislativă privind organizarea reglementării în domeniul fondurilor europene nerambursabile - Pl-x 199/2016. Iniţiatorii? Nu. Din partea Comisiei pentru buget? Vă rog.
Călin-Vasile-Andrei Matei Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect reglementarea cadrului juridic existent în domeniul fondurilor europene nerambursabile, în sensul introducerii unor reguli şi criterii de predictibilitate în implementarea acestor proiecte. În urma examinării propunerii legislative privind organizarea reglementării în domeniul fondurilor europene nerambursabile şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea acesteia, deoarece prevederile acesteia intră în contradicţie cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 561/2009 privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării şi aprobării.
Florin Iordache Mulţumesc. Dezbateri generale? Nu sunt intervenţii la dezbateri generale. Rămâne la votul final.