Florin Iordache 80. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 - Pl-x 32/2015. Dacă doreşte cineva dintre iniţiatori? Nu doreşte. Doamnă preşedinte Gavrilă, vă rog.
Camelia Gavrilă Şi la Pl-x 32/2015 avem, de asemenea, un raport suplimentar. Comisia pentru învăţământ a primit spre dezbatere, în fond, Propunerea legislativă - Pl-x 32/2015. În şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din 3 decembrie 2015 s-a hotărât retrimiterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, comisiei sesizate în fond, în vederea reexaminării şi depunerii unui nou raport. În şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din 19 septembrie 2016, s-a hotărât, din nou, retrimiterea propunerii legislative comisiei sesizate în fond. Deci au fost reveniri succesive, dezbateri succesive. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea alin. (2) al art. 69 al Legii educaţiei fizice şi sportului. Scopul propunerii legislative este acela de a asigura includerea cheltuielilor salariale care se acordă participanţilor la acţiunile de pregătire sportivă în categoria cheltuielilor eligibile, în cazul finanţărilor nerambursabile provenite din fonduri publice acordate de autorităţile administraţiei publice locale pentru activităţile nonprofit de interes general. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat. Raportul de respingere adoptat iniţial şi raportul suplimentar de respingere au luat în considerare următoarele aspecte: iniţiatorii nu au indicat sursa de finanţare necesară implementării soluţiilor legislative propuse prin proiectul de act normativ; iniţiativa legislativă are implicaţii asupra bugetului de stat, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice; prin Hotărârea Guvernului nr. 1447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările şi completările ulterioare, antrenorii naţionali şi sportivii de înaltă performanţă pot beneficia de sprijin financiar pe perioada acţiunilor de pregătire şi participare în competiţiile sportive, deci există anumite reglementări în domeniu; propunerea legislativă nu specifică cine stabileşte şi cine este responsabil de comunicarea exactă a cuantumului salariului mediu pe economie, deci sunt anumite imperfecţiuni de redactare, motiv pentru care raportul are propunere de respingere. Mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Doamna Cherecheş, Grupul PNL.
Florica Cherecheş Partidul Naţional Liberal susţine plata antrenorilor care pregătesc sportivi de performanţă şi plata salariilor acestora pe perioada acţiunilor de pregătire şi participare în competiţii sportive, dar ne vom abţine la acest vot, pentru că prevederile din prezenta propunere legislativă au fost între timp rezolvate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2017 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000. Mulţumesc.
Florin Iordache Vă mulţumesc. Alte intervenţii? Nu mai sunt. Rămâne la votul final, cu propunere de respingere.