25 aprilie 2018 – Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr.677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (PL-x 181/2018). ( rămas pentru votul final )

Florin Iordache 12. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; PL-x 181/2018; caracter organic; procedură de urgenţă. Guvernul. Doamna Anca Oprea. Vă rog, doamnă preşedinte, vă rog câteva consideraţii.

Florin Iordache Vă mulţumesc. Domnul Vasile Varga, Comisia juridică. Vă rog. Prezentaţi raportul şi apoi intervenţii.

Vasile Varga Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia juridică a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu acest proiect de lege. Consiliul Legislativ şi Consiliul Superior al Magistraturii au avizat favorabil iniţiativa legislativă. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare asigurarea competenţelor şi sarcinilor de monitorizare şi control ale Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în acord cu prevederile art. 55-59 din Regulamentul nr. 2016/679, asigurând în acest mod un cadru legal adecvat pentru respectarea drepturilor specifice ale persoanelor fizice în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal (dreptul de informare, dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul la restricţionarea prelucrării, dreptul la ştergerea datelor, dreptul "de a fi uitat", dreptul de opoziţie, dreptul la portabilitatea datelor), precum şi o interacţiune eficientă în relaţia administraţie-cetăţeni. Prezenta lege transpune dispoziţiile art. 41 din Directiva nr. 2016/680 a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente, în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracţiunilor sau al executării pedepselor şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Deciziei-cadru nr. 2008/977/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 119, din 4 mai 2016. În urma examinării acestei iniţiative legislative, în unanimitate de voturi membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare, în forma iniţiatorului.

Florin Iordache Mulţumesc. Grupul PNL, intervenţii. Vă rog. Domnul deputat Popescu Pavel.

Pavel Popescu Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul PNL are o nemulţumire vizavi de modul în care este tratată aplicarea acestui regulament european şi problema majoră a noastră este cu nişte definiţii - cu definiţia regulamentului şi definiţia directivei europene. Şi de ce mă refer la definiţii? Pentru că doamna ministru Carmen Dan a venit cu o lege care va avea legătură cu acest proiect de lege, prin care - spune ea - transpune un regulament european. Eu v-aş spune că un regulament european nu se transpune, ci se aplică obligatoriu; directiva se transpune. Mai târziu, tot doamna ministru ne spune că transpune o directivă. Deci să ajungi să faci o lege pe datele cu caracter personal, fără să ştii la ce se aplică legea aceea, din poziţia de ministru, mi se pare o aberaţie totală. Şi ce a făcut doamna ministru Carmen Dan în această lege? Păi, vă spun foarte simplu. Statul este cel mai mare procesator de date ale românilor, ale cetăţenilor români. În paralel, privatul procesează şi el date. Regulamentul spune foarte simplu: pune egal între privat şi stat. Dacă ai greşit cu procesarea datelor românilor, plăteşti o amendă de până la 20 de milioane de euro sau 4% din cifra de afaceri globală. Ei, doamna ministru Carmen Dan vine şi spune în legea sa că statul nu va mai plăti amenzi, ci o mustrare sau maximum o amendă de 200.000 de lei, inclusiv instituţiile subordonate ministerelor vor face acest lucru. Tot doamna Carmen Dan vine şi ne spune, în legea sa aberantă, că datele biometrice ale cetăţenilor vor fi limitate în utilizarea lor în mediul privat, chiar şi cu acceptul cetăţenilor. Şi vă dau un exemplu: dacă eu am un telefon mobil şi vreau să intru pe aplicaţia mea bancară pentru a mă loga, în scopul procesării automate a unei operaţiuni bancare, legea dumneavoastră spune că nu mai pot să o fac, ceea ce este aberant, chiar şi cu acceptul meu. Şi vorbim aici de date biometrice ce se referă la amprentă şi la recunoaştere facială. Dragi colegi, Nu putem veni pe un subiect pe care nu doar că nu suntem documentaţi, nu ne putem exprima, indiferent în ce poziţie suntem, să facem o lege - repet - de transpunere a unui regulament. Un regulament nu se transpune! Apelul meu este ca la următoarea şedinţă, de săptămâna viitoare, această lege să fie amendată şi să fie amendată cu responsabilitate de toţi cei prezenţi în comisiile de specialitate, pentru că nu ştiu dacă vă daţi seama cum va influenţa vieţile tuturor românilor această lege. Vă mulţumesc.

Florin Iordache Şi eu mulţumesc. Grupul UDMR, domnul Márton Árpád.

Árpád-Francisc Márton Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sper că ceea ce spun este adevărat şi colegul nostru a vorbit despre o altă lege, pentru că legea despre care cred că s-a vorbit - şi sper că despre aceasta este vorba, că altfel, într-adevăr, este o problemă mare - a fost votată în unanimitate de colegii noştri, pentru că ea se referă la o modificare a unei legi, a unei instituţii avizate care are în competenţă urmărirea modalităţii în care datele noastre personale, ale tuturor cetăţenilor, sunt prelucrate, atât de privaţi, cât şi de stat. La cealaltă lege, despre care colegul nostru a discutat şi care sper să nu fie pe odinea de zi, a fost amânată dezbaterea în comisie, s-a constat de către mulţi dintre noi că are mar hibe şi chiar s-a constituit o subcomisie raportoare pentru acea lege. Deci noi trebuie să modificăm, în conformitate cu regulamentul direct aplicabil - şi aici colegul nostru are dreptate, regulamentul este direct aplicabil - ne permite să facem nişte derogări, la aceasta s-ar fi referit acea lege despre care nu discutăm astăzi, şi trebuie să existe o autoritate care să funcţioneze conform acelui regulament. Ca atare, trebuia să modificăm acea lege care se referă la această autoritate. Despre aceasta vorbim noi astăzi şi cred că va fi susţinut chiar de Partidul Naţional Liberal, pentru că în comisie au votat proiectul de lege. Vă mulţumesc.

Florin Iordache Domnul Popescu, Grupul PNL. Înţeleg că aveţi o intervenţie, o precizare. Vă rog.

Pavel Popescu Da. Nu e dreptul la replică... Pe această lege. Noi, evident, vom vota pentru înfiinţarea acestei autorităţi. Am vrut să ridic problema şi am ridicat problema, pentru că autoritatea care se va ocupa de implementarea acestui regulament trebuie să fie foarte atentă la ceea ce se întâmplă în proiectul de lege pe care vi l-am descris. Sunt interconectate. Şi acesta este rolul acestei legi. Vă mulţumesc. Deci vom vota pentru această lege, astăzi.

Florin Iordache Da, domnule coleg. Cealaltă lege este încă în dezbatere. Am convenit că vom adopta şi va fi parte integrantă şi a regulamentului. Dar acea lege la care dumneavoastră faceţi referire se află încă la Comisia juridică. Grupul USR? Nu mai doreşte nimeni. Mulţumesc. Nu avem amendamente la acest proiect de lege. Rămâne la votul final, la ora 12,00. Mergem mai departe.