23 aprilie 2018 – Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale (Pl-x 29/2018). ( retrimisă comisiei )

Florin Iordache Vom începe cu dezbaterea iniţiativelor legislative înregistrate. (Domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe solicită să ia cuvântul.) Da, vă rog, pe procedură, înţeleg. Domnul Gheorghe Andrei Daniel.

Andrei Daniel Gheorghe Mulţumesc. Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal solicită aducerea pe punctul 2 al ordinii de zi şi retrimiterea, pentru două săptămâni, la comisie, de la punctul 22, a Pl-x 29/2018, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei nr.1/2011.

Florin Iordache Da. Este vorba despre Pl-x 29, da? OK. Supun votului aducerea de pe poziţia 22, a Pl-x 29/2018, pe poziţia 2, da? Şi retrimiterea la comisie. Termen - două săptămâni, la Comisia pentru învăţământ. Să înceapă votul. Mulţumesc. 130 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, două abţineri, doi colegi care nu şi-au exprimat votul. Propunerea a fost adoptată.