23 aprilie 2018 – Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Florin Iordache Bună ziua, stimaţi colegi! Vă rog să luaţi loc, să putem începe şedinţa de plen. Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa, până în acest moment, un număr de 203. La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor, din zilele de luni, 23, şi miercuri, 25 aprilie; programul de lucru pentru perioada 23-28 aprilie; lista rapoartelor depuse în perioada 18-23 aprilie 2018 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Astăzi, la ora 17,00, avem primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului.