Petru Gabriel Vlase Mulţumesc şi eu. 3. Proiectul de Hotărâre privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind elaborarea Codului administrativ. Dezbateri generale. Domnul Roman.
Florin-Claudiu Roman Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor colegi, Graba înfiinţării acestei comisii speciale se datorează unui singur lucru. Trebuie ca majoritatea, până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare, să scoată acest Cod administrativ, un Cod administrativ, de altfel, aşteptat de administraţia publică locală şi aşteptat să fie adoptat într-o formulă de consens. Pentru că marile proiecte pe administraţia publică, de regulă, s-au luat într-un oarecare consens. Ceea ce frapează la actuala formă a Codului administrativ este graba prin care majoritatea guvernamentală încearcă să întoarcă administraţia publică locală pe vremea celebrului Octav Cozmâncă. Prin această formulă, ne întoarcem, practic, la reînvierea baronilor locali. Practic, dăm peste cap orice logică a administraţiei publice locale. Facem din prefecţi dumnezei la nivel judeţean, iar primarii care sunt aleşi, sunt legitimi, sunt cei mai doriţi de cetăţeni, devin nişte slugi în mâna unor prefecţi politici abuzivi. Stimaţi colegi, deschideţi Cutia Pandorei! Şi întotdeauna o vorbă spune că roata se întoarce. Aveţi mare grijă ce vă doriţi! Urmează, probabil, după acest Cod administrativ, o nouă ordonanţă care să permită traseismul politic. Urmează, probabil, o nouă ordonanţă care să încurajeze plecarea primarilor dintr-o parte în alta. Politizaţi de sus până jos partea de administraţie şi intraţi cu bocancii în administraţia publică, în autonomia locală. Şi am şi un punct de vedere comun cu ai noştri colegi de la UDMR. Proiectul, în actuala sa formă, centralizează şi în niciun caz nu descentralizează. Fac apel la dumneavoastră, să analizaţi cu mare atenţie, cu chibzuinţă, acest Cod administrativ, pentru că - închei prin a vă spune - roata se întoarce. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Doamna Presadă.
Petru Gabriel Vlase Mulţumim. Să înţeleg că vă opuneţi propriei nominalizări? Nu...
Petru Gabriel Vlase Am înţeles. Mai sunt intervenţii? Domnul Cseke.
Petru Gabriel Vlase Domnul Paşcan.
Emil-Marius Paşcan Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Distinşi colegi, Pot să vă spun, dintr-o experienţă legată de un anterior mandat, dar şi din cel actual, că cele mai multe asalturi legislative privind modificarea legislaţiei s-au produs în privinţa legislaţiei educaţiei naţionale şi în privinţa administraţiei publice locale. Foarte greu însă şi foarte rar s-au promovat modificări legislative în privinţa administraţiei publice locale şi este oarecum explicabil, întrucât este o administraţie care astăzi funcţionează, are nişte reglementări cât se poate de clare şi nu înţeleg de ce căutăm, în mod forţat, să promovăm şi să căutăm realizarea şi reglementarea unui astfel de Cod administrativ. Cred că mai degrabă era necesar să se promoveze şi să se facă eforturi pentru promovarea unui Cod al patrimoniului, de care se tot vorbeşte de aproape 10 ani şi nu se întâmplă nimic semnificativ în această privinţă. Ei bine, stimaţi colegi, se pune iarăşi căruţa înaintea cailor şi riscăm să ajungem în situaţia efectelor generate de aşa-zisa revoluţie fiscală şi de Codul fiscal. Tot se repară la el non-stop şi, iată, vedem ce tensiuni şi conflictualitate a generat în rândul diverselor instituţii sociale şi categorii socioprofesionale. Cred că acelaşi lucru riscăm să-l realizăm şi aici. Ne tot uităm către modele. Sigur, administraţia publică locală din România este, într-un fel sau altul, inspirată ca model de cea de sorginte franceză, acolo şi prefectul are atribuţii mult mai consistente, are puteri sporite, dar astăzi, în România, instituţia prefectului are un atribut principal de care trebuie să se ţină, acela de a veghea la legalitatea actelor administraţiei publice locale. Ei bine, dacă doriţi, într-un fel sau altul, să recentralizaţi statul şi să-l întoarceţi pe prefect în postura de prim-secretar, probabil că aceasta se include în genomul specific socialist pe care căutaţi să-l promovaţi, centralizând statul. Aceasta aţi făcut, de fapt, şi prin faptul că aţi diminuat resursele, veniturile la nivelul administraţiilor publice locale, încât primarul să vină cu căciula în mână, să se ploconească la domnul ministru sau la doamna prim-ministru ca să îl ajute să-şi echilibreze bugetul local şi să nu intre în faliment, după ce, cu aceeaşi osârdie aţi reuşit şi să le daţi prilejul să-şi mărească salariile, fără acoperire, în administraţiile publice locale. Stimaţi colegi, Există această pripă şi această pornire, într-o inconsecvenţă absolut de neînţeles, de a modifica de dragul modificării şi a centraliza în total dispreţ faţă de principiile clamate electoral şi cuprinse şi în Programul de guvernare, apropo de imperativa necesitate şi nevoie a descentralizării şi a sporirii autonomiei locale. Exact invers vă manifestaţi! Sigur, vom vota împotriva acestei comisii speciale, căruia nu-i vedem niciun fel de rost, constituită în pripă pe picior şi în mare grabă - probabil că aşa va fi şi rodul muncii sale -, dar, în acelaşi timp, domnule preşedinte, sigur, am stabilit, am nominalizat un coleg să facă parte din această comisie tocmai pentru a coparticipa şi a vedea din interior în ce direcţie doriţi să îndreptaţi acest Cod administrativ. Deci vom vota împotrivă, chiar dacă facem parte din această comisie care, probabil, prin votul dumneavoastră majoritar, va fi adoptată. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Domnul Benga.
Tudor - Vlad Benga Mulţumesc, domnule preşedinte. Ştiţi, este interesant... Eu, când am început să merg la şedinţele Comisiei pentru administraţie din Camera Deputaţilor, există acolo un etos, aşa, care spune: "Domnule, noi aici suntem profesionişti ai administraţiei, majoritatea noastră avem experienţă semnificativă în funcţii de aleşi locali, în consilii judeţene, în primării" şi cumva am zis: "Domnule, uite că e un loc în care se discută..." Şi după aceea ajungem la diverse discuţii punctuale. Vrem să transparentizăm activitatea administraţiei locale şi zicem: "Domnule, nu acum, deci n-are rost să intrăm acum în detalii, pentru că se va discuta la Codul administrativ. Discutăm despre legislaţie electorală... Nu, nu, nu, ştiţi ce se întâmplă? O să facem o comisie, Comisia de Cod electoral, acolo ne ocupăm". Domnule, este incredibil ce abilitate are PSD de a face pe genunchi lucrurile cele mai importante ale naţiei acesteia! Aţi făcut pilaf fiscalitatea! Aţi făcut pilaf - cum îi spune? - tot sistemul acesta de salarizare! Aţi făcut... mă rog, încercaţi, dar vi se opune ţara! Vreţi să faceţi pilaf justiţia! Acum vreţi să faceţi pilaf şi administraţia! V-aţi apucat de treaba aceasta, aţi avut un plan, v-aţi dus la Senat, ceva v-a dat cu virgulă, aţi ajuns la concluzia că o puteţi face mai bine cu comisia aceasta specială. Oameni buni, Dacă vreţi să construiţi, faceţi-o aşezaţi! Informaţia aceasta despre comisia aceasta specială apare cu trei zile înainte, staţi închişi cinci inşi în tot soiul de cămăruţe, unde luaţi decizii despre întreaga arhitectură a statului şi - cum să vă spun? - vă bazaţi pe acele 3 milioane de voturi, ca şi cum vi s-ar fi dat un cec în alb pentru decenii de acum înainte. La final, vă spun foarte sincer, este o lipsă de respect a majorităţii, inclusiv faţă de colegii dumneavoastră din comisiile de specialitate. Ceea ce va rămâne după această legislatură şi după această guvernare, în măsura în care vom mai putea salva noi nişte lucruri, este un stat dărâmat, pentru că faceţi totul pe genunchi. Şi modul în care aţi supus la vot şi aţi adus această comisie specială, după două zile de dezbateri, face parte din acelaşi mod în care aţi tratat şi salarizarea, şi fiscalitatea, şi orice, şi aşa probabil veţi trata mai departe temele importante! Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. La titlu dacă sunt obiecţii? Adoptat. La preambul? Adoptat. Art. 1? Adoptat. Art. 2? Adoptat. Art. 3? Adoptat. Art. 4? Adoptat. Art. 5? Adoptat. Art. 6? Adoptat. La anexa cuprinzând componenţa nominală a comisiei şi componenţa biroului dacă sunt obiecţii? Nu. Adoptată. Nominalizările au fost făcute. Vă rog, vot. 210 voturi pentru, 90 de voturi împotrivă, 4 colegi care nu votează. Hotărârea a fost adoptată.