Carmen-Ileana Mihălcescu Trecem la dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi. Vă rog.
Pavel Popescu Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Ca deputat de Timiş, am onoarea, dar am şi obligaţia să vă aduc aminte că în aceste zile se împlinesc 28 de ani de când, de la balconul Operei, în faţa a peste 15.000 de oameni, s-a citit Proclamaţia de la Timişoara. Un document cu viziune, prin care se subliniau sacrificiile care s-au făcut ca România să aibă un altfel de viitor. Prin cele 13 puncte ale Proclamaţiei de la Timişoara se exprima speranţa nestrămutată de mai bine şi dorinţa reîntoarcerii la valorile autentice ale democraţiei şi civilizaţiei europene. Vorbim de un document cu valori de dreapta, care erau văzute şi atunci ca soluţii pentru dezvoltare. Proclamaţia de la Timişoara ar trebui să fie şi pentru noi, astăzi, mai ales în Anul Centenarului, un moment de reflecţie, o şansă de a privi spre trecut, pentru a nu repeta greşelile lui. Prin acest document extrem de important se declara tranşant că la Revoluţia de la Timişoara s-a militat pentru abolirea unui sistem totalitar şi falimentar. Pentru acest scop au luptat oameni de toate vârstele, de etnii diferite, care şi-au dorit pluralism, o democraţie autentică şi abandonarea ideilor şi propagandei comuniste. Tot prin Proclamaţie s-a subliniat faptul că sacrificiile făcute la Revoluţie nu trebuie să fie exploatate de cei care îşi doresc o ascensiune rapidă - lucru care ar trebui să fie valabil şi astăzi. S-a militat pentru investiţii urgente în sănătate, educaţie şi infrastructură, domeniile esenţiale prin care statul nostru urma să se dezvolte. Din păcate, cele trei suferă enorm şi astăzi. Însă unul dintre cele mai importante puncte a fost punctul nr. 8. Şi am să-i dau citire: "Propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. Prezenţa lor în viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situaţiei şi reconcilierea naţională, absenţa lor din viaţa publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foştilor activişti comunişti candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Ştim cu toţii în ce măsură era condiţionată viaţa individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuinţe, de carnetul roşu şi ce consecinţe grave atrăgea predarea lui. Activiştii au fost însă acei oameni care şi-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist şi a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanţiile morale pe care trebuie să le ofere un preşedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcţii, după modelul multor ţări civilizate". În 11 martie 1990, în Piaţa Operei, dragi colegi, erau tineri între 16 şi 23 de ani. În visele acelor tineri erau schimbări. Dar visele lor nu erau cu pixeli intelectuali needucaţi schimbând Marea Adunare Naţională. Nu erau nici dictatori schimbând dictatori. Nici propaganda unor posturi care au înlocuit Telejurnalul. Nici cu tatuaţi cu ifose înlocuindu-i pe Hagi şi pe Dobrin. Nici cu plagiatori înlocuind profesorii prăfuiţi de socialism ştiinţific. Visele lor nu erau cu mineri înlocuind Piaţa Universităţii. Nu erau cu Salam înlocuind Cenaclul Flacăra. Visele lor nu erau pline de false modele. Moralişti, astăzi, descoperiţi ca securişti, ieri. Îmi amintesc de feţele luminoase şi părul vâlvoi al acelor tineri, visând la toate acestea. Astăzi, pentru că Proclamaţia nu s-a aplicat, acei tineri sunt mai toţi plecaţi. Şi, făcând bilanţul, vărs o lacrimă. Cum ar fi arătat România punctului 8, o ţară în care funcţiile de conducere în care este nevoie de viziune, dacă ar fi fost ferită de activişti şi securişti? Îmi pot imagina, deşi, dacă ne uităm la realitatea de astăzi, poate părea utopic. Fără lustraţie, ţara a ajuns unde a ajuns. Procesul comunismului, început cu un sfert de veac în urmă, are acum un singur vinovat - pe Vişinescu, în timp ce pensiile securiştilor, ca şi averile lor, sunt de zeci de ori mai mari decât ale celor pe care i-au băgat în închisoare. După 28 de ani, deşi s-au schimbat multe lucruri, în continuare cred că ar trebui să reflectăm la Proclamaţia de la Timişoara. Pentru că dacă vom fi sinceri cu noi, ne vom da seama că avem datoria sfântă de a reclădi această ţară. Să ne debarasăm de preconcepţiile noastre. Să ne debarasăm de populismele ieftine. Să scăpăm de obiceiul de a spune lucruri doar pentru a fi spuse, deşi nu avem intenţia să le ducem la îndeplinire. Vă provoc, astăzi, stimaţi colegi, să ne oprim din a mai profita de încrederea cetăţenilor, încredere ce ne-a fost acordată cu bună-credinţă, doar pentru că ne place să fim numiţi parlamentari sau politicieni. În numele celor care s-au sacrificat pentru noi, să ne propunem să ducem România mai departe, prin fapte, nu doar prin vorbe. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc şi eu.