Nicolae-Liviu Dragnea Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Domnule preşedinte al Senatului, veniţi la treabă. Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, vă rog să luaţi loc. Declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că, din totalul de 464 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa 272. Proiectul de ordine de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite. Dacă sunt comentarii în legătură cu proiectul ordinii de zi în forma distribuită.
Nicolae-Liviu Dragnea Vă rog.
Victor Paul Dobre Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, În legătură cu proiectul ordinii de zi, Grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal vă solicită scoaterea de pe ordinea de zi a punctului 1, respectiv Proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvian, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrului legal de funcţionare. Motivaţia noastră este că, în conformitate cu prevederile constituţionale, cu reglementările celor două Camere ale Parlamentului există în cadrul fiecărei Camere comisiile pentru ... Comisia pentru apărare, siguranţă, ordine publică. De altfel, Comisia de la Senat a stabilit şi a propus Comisiei de la Cameră o şedinţă comună de audiere, în conformitate cu cutumele parlamentare, cu regulamentele. Din păcate, în cursul dimineţii, Comisia pentru apărare, siguranţă publică şi siguranţă naţională, ordine publică de la Cameră, prin votul majorităţii PSD, a respins această solicitare de la Senat, venind în contradicţie cu prevederile legale, regulamentare. De altfel, în momentul de faţă, în afară de o serie de declaraţii, în opinia noastră hazardate în spaţiul public, nu există nicio sesizare formală pentru care să adunăm Parlamentul în plenul comun al celor două Camere să discutăm aşa ceva. Nimeni nu ne-a dat o explicaţie decât cineva, care poate fi chiar preşedintele Camerei, ar fi auzit de la altcineva, care poate fi chiar un viceprim-ministru, că o altă persoană care conduce o instituţie s-ar fi apucat să-i facă ordine în partid. Eu cred că plenul comun al celor două Camere are multe lucruri mult mai importante de dezbătut şi de decis. Lucrurile ăstea, dacă era o sesizare formală, era normal să le dezbatem la nivelul comisiilor de specialitate. Există şi o decizie a Curţii Constituţionale, care dă dreptul comisiilor respective să verifice, să ancheteze situaţii de acest fel. Nu este absolut deloc necesară constituirea unei supracomisii de anchetă. Din păcate, cred că mai avem puţin şi o să avem comisii permanente câte comisii de anchetă. Cred că e prea mult. De aceea, noi vă propunem scoaterea de pe ordinea de zi a punctului 1. Vă mulţumesc.
Nicolae-Liviu Dragnea Vă mulţumesc foarte mult pentru această intervenţie. Dacă mai sunt comentarii. Vă rog.
Ovidiu Alexandru Raeţchi Vă mulţumesc. O intervenţie procedurală. Am avut dimineaţă discuţia asta în Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor. Creăm un precedent foarte grav dacă dăm curs acestei solicitări şi, de asta, susţin solicitarea colegului meu de a o scoate de pe ordinea de zi, pentru că avem o comisie, avem două comisii, una în Senat, una în Camera Deputaţilor, care pentru asta sunt constituite, să ţină sub observaţie instituţii precum SPP-ul. E Comisia care a avizat recent bugetul SPP, e comisia care colaborează cu SPP la anumite evenimente. Am înţeles că, atunci când s-a lipsit de la votul pentru Patriot, colegii de la PSD au mers la o activitate a SPP. Deci avem instituţia şi creăm o a doua instituţie care să preia din atribuţiile comisiei permanente, ceea ce mi se pare neconstituţional în ultimă instanţă.
Nicolae-Liviu Dragnea Mai doreşte cineva să facă... Vă rog, domnul lider.
Vasile-Daniel Suciu Mulţumesc mult, domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Această discuţie am avut-o şi în Birourile permanente reunite şi s-a votat. Este perfect regulamentară înfiinţarea acestei comisii. Bunăoară, dacă se creează un precedent atât de periculos, stau şi mă întreb - şi acesta nu este un subiect foarte important -, stau şi mă întreb: dacă două pastile de Nurofen, care nu au existat, de fapt, justifică înfiinţarea unui comisii de anchetă, aşa cum au făcut Domniile Lor şi ne-au solicitat acum câteva luni? Este rolul fundamental al Parlamentului să verifice instituţiile statului şi nu puteţi nega acest rol. Repet, pentru că s-a spus acest neadevăr. Este regulamentar şi este dreptul suveran al Parlamentului să înfiinţeze această comisie. Vă mulţumesc.
Nicolae-Liviu Dragnea Vă mulţumesc şi eu.
Victor Paul Dobre Pe procedură.
Nicolae-Liviu Dragnea Vă rog. Cum să nu. Pe procedură aţi spus?
Nicolae-Liviu Dragnea A, da?
Victor Paul Dobre Veniţi mai des, domnule preşedinte. Ceea ce vream să-i spun onorabilului coleg, liderul de grup al PSD-ului, că nu am pus în discuţie dreptul Parlamentului de a crea o comisie. Am pus în discuţie faptul că există aceste comisii, cu atribuţiile lor, şi dumneavoastră nu înţeleg din ce motiv le ocoliţi, din ce motiv desconsideraţi solicitarea corectă a Comisiei de la Senat, votată în unanimitate, inclusiv de colegii dumneavoastră, de a-l audia împreună pe directorul Serviciului respectiv. Deci nu am solicitat nimic în afara regulamentului. Din contră, considerăm că exageraţi creând comisii peste comisii. În al doilea rând, chiar dacă s-a discutat în Birourile permanente reunite, decizia, domnule coleg, e totdeauna a plenului. Aşa e regula şi la noi, şi în toată lumea unde e democraţie.
Nicolae-Liviu Dragnea Vă mulţumesc foarte mult. Doamna Turcan, vă rog.
Raluca Turcan Invocăm art. 3 alin. (91) şi, de asemenea, permiteţi-mi să fac referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 70/2017 prin care este constituţională funcţionarea unei comisii permanente cu atribuţii de comisie de anchetă. Şi menţionăm ca argumentaţie pentru scoaterea de pe ordinea de zi a punctului referitor la constituirea Comisiei de anchetă pe Serviciul de Protecţie şi Pază faptul că aţi creat cercul vicios perfect. Pentru SRI aţi dat atribuţii de comisie de anchetă comisiei parlamentare permanente. Pentru SPP ignoraţi comisiile parlamentare care au, prin lege, rolul de a controla activitatea Serviciului de Pază şi Protecţie şi daţi o comisie specială fără nicio argumentaţie reală care să justifice constituirea unei comisii speciale. Partidul Naţional Liberal consideră că orice comisie de anchetă poate să funcţioneze în Parlamentul României, însă trebuie să existe o argumentaţie şi o raţiune pentru care ea să fie constituită, nu doar speculaţii, declaraţii sulfuroase, presupuneri în momente interpretabile. Cred că toţi cei care privesc activitatea Parlamentului au dreptul să ştie aici, astăzi, de ce se constituie această comisie de anchetă, în condiţiile în care în comisiile permanente aţi refuzat dumneavoastră, domnule Dragnea, prezenţa pentru a spune de ce aţi dori o altă comisie pe lângă cele permanente. Aşadar, întăresc solicitarea Partidului Naţional Liberal de a scoate de pe ordinea de zi... Eventual să veniţi aici, la tribună, să spuneţi exact de ce doriţi o comisie de anchetă - poate comisiile parlamentare să-şi decline competenţa - şi atunci constituim o comisie de anchetă. Vă mulţumesc.
Nicolae-Liviu Dragnea Mai doreşte cineva de la Grupurile parlamentare PNL să intervină?
Nicolae-Liviu Dragnea De la USR. Vă rog.
Tudor - Vlad Benga Bună ziua! Mulţumesc. Eu sunt mai nou în Parlament. Şi tot ce-am auzit în ultimul an de zile este că plenul este suveran. Nu dispută nimeni dreptul Parlamentului de a ancheta acest subiect, dar ceea ce disputăm şi noi este oportunitatea de a o face şi, în acest context, ne alăturăm demersului de a, minimal, supune la vot chestia asta, pentru că ni se pare că folosim Parlamentul prea mult pentru alte scopuri decât cel de bază pentru care am ajuns aici. Mulţumim.
Nicolae-Liviu Dragnea Eu am de gând să supun la vot, dar după ce se termină toate comentariile, că nu pot să-mi permit să... Domnul Bacalbaşa, vă rog.
Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa Dragi colegi, Aici nu vorbim despre un cerc vicios, ci despre o situaţie politică, morală şi de securitate naţională vicioasă. Dar eu unul sunt extrem de interesat de discuţiile care au avut loc privind împiedicarea unei comisii speciale pentru analiza unei situaţii speciale. Ne aflăm în situaţia în care un infractor este prins cu mâna în buzunarul călătorului în autobuz. Şi e foarte interesant să vezi cine sare în apărarea infractorului care e cu mâna în buzunarul tău. Pentru că ăştia sunt membri ascunşi ai găştii de prădători, de hoţi. Şi mă bucur că am ocazia să văd care sunt hoţii democraţiei. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Nicolae-Liviu Dragnea Vă mulţumesc. Domnul deputat Bichineţ. Vă rog.
Corneliu Bichineţ Domnilor preşedinţi, Am senzaţia că dezbatem exact mitul lui Acteon, care, vânător fiind, a surprins-o pe zeiţa Diana, în goliciunea ei, făcând baie, şi a fost sfâşiat pe urmă de propriii câini. S-a transformat din vânător în vânat. L-am ascultat pe domnul Bacalbaşa şi vreau să vă spun că evoluţia discursului Domniei Sale este cât de poate de frumoasă. Acum două săptămâni a încorsetat-o pe colega noastră de la PNL cu nişte, mă rog, expresii nu tocmai potrivite, dar interesante, de altfel. De unde sunt eu, domnule deputat, văd mai bine. Depinde din ce unghi o priviţi pe doamna Turcan. Şi eu vă spun că de acolo se vede foarte bine. Acum, revenim la această problemă. (Râsete în sală.) Şi colegul de la PNL, un deputat foarte bun, medic mare, ginecolog, care a văzut multe la viaţa Domniei Sale... (Aplauze, rumoare în sală.)... mi-a dat dreptate. (Râsete.) O să vedeţi că toată presa, diseară, o să ia exact replica aceasta. Şi iaca aşa devine Bichineţ celebru. Dar intenţia mea este cu totul alta. Să vă spun că colegii noştri, preşedinţii de la Senat şi de la Camera Deputaţilor, au devenit în ultimele două luni alţi oameni. Şi, după învestirea... la al 14-lea Guvern o să fie şi mai valoroşi, şi mai buni, şi mai atenţi cu noi. Domnilor colegi, problema aceasta a domnului Pahonţu este de competenţa CSAT-ului. Cum doi dintre oamenii PSD-ului, ministrul de interne şi primul ministru sunt membri ai CSAT-ului, eu cred că Domniile Lor pot tranşa problema acolo foarte bine. Şi vă rog să vă gândiţi, domnule Dragnea, la chestiunea aceasta, pentru că astfel vă spălaţi elegant pe mâini de o problemă pe care o pot rezolva alţii. PMP-ul bineînţeles că va desemna un membru în Comisia de anchetă dacă cei mai mulţi vor hotărî că trebuie această anchetă. Şi vom desemna un coleg foarte bun, dar noi vom vota "împotrivă". Şi cu cât comisii de anchetă vor fi mai rare, mai puţine în Parlamentul României şi legile vor fi mai multe, mai bine, cu atât va fi mai bine şi pentru acest Parlament, şi României în ansamblu. Nu ştiu, dar cu partea stângă nu vreau să mai discut nimic astăzi. Mulţumesc.
Nicolae-Liviu Dragnea Vă mulţumesc. Domnule senator Goţiu, vă rog, poftiţi la microfon.
Nicolae-Liviu Dragnea Domnul senator Vela. Vă rog. De la PNL.
Nicolae-Liviu Dragnea Domnule senator, îmi cer scuze...
Nicolae-Liviu Dragnea Două secunde, îmi cer mii de scuze că vă întrerup. Suntem la punctul comentarii în legătură cu proiectul ordinii de zi.
Nicolae-Liviu Dragnea Campania pentru SPP... putem să stabilim puţin mai încolo.
Nicolae-Liviu Dragnea Cine doreşte până la urmă, că... A! Aţi renunţat dumneavoastră? Păi, asta am întrebat ca să... Vă rog.
Emanuel-Dumitru Ungureanu Am înţeles că pentru unii dintre colegi vorbitul la acest microfon e o ocazie de jignire şi o ocazie de a apăra... de a apărea la televizor cu orice chip. Aş vrea să-mi cer scuze în numele doamnelor care au fost jignite grav de domnul Bichineţ. Sunteţi o ruşine pentru Parlament. Nu suntem toţi la fel (Rumoare în sală.) Şi îmi cer scuze şi pentru colegii parlamentari care au râs ca nişte nesimţiţi la o glumă foarte proastă. Doamnelor, doamnelor, nu suntem la fel toţi, nu suntem la fel toţi, nu suntem la fel toţi şi nici măcar domnul Tăriceanu şi domnul Dragnea nu sunt mitocani. Da? Ar fi trebuit ei să ia cuvântul după domnul Bichineţ. Îmi cer mii de scuze pentru mitocănie.
Nicolae-Liviu Dragnea Bun. Comentariile despre şi pe lângă proiectul ordinii de zi s-au încheiat. Supun votului propunerea domnului Victor Paul Dobre de a fi eliminat de pe ordinea de zi punctul 1. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? (Discuţii la prezidiu.) Cu 108 voturi pentru, 225 voturi împotrivă, 4 abţineri, propunerea domnului Victor Paul Dobre a fost respinsă. Supun votului dumneavoastră proiectul ordinii de zi, aşa cum a fost distribuit. Cine este pentru? (Discuţii la prezidiu.) Voturi împotrivă? Abţineri? Cu 232 de voturi pentru, 108 împotrivă, proiectul ordinii de zi a fost aprobat în forma distribuită. Dacă în legătură cu proiectul programului de lucru sunt comentarii.
Nicolae-Liviu Dragnea Nu sunt. În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? (Discuţii la prezidiu.) Cu 232 de voturi pentru, 108 voturi împotrivă, programul de lucru a fost aprobat.