Petru Gabriel Vlase 12. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2015 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării, în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei; procedură de urgenţă. Comisii? Comisia pentru sănătate, domnul Buicu.
Corneliu-Florin Buicu Mulţumesc, domnule preşedinte. Este vorba de un raport comun al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi al Comisiei pentru sănătate, asupra Proiectului de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23 din 2015. Legea are ca obiect de reglementare înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare "Cantacuzino", prin reorganizarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino", care se desfiinţează. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a dezbătut legea, în 30 ianuarie. În urma dezbaterilor, Comisia pentru învăţământ a propus, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, admiterea cererii de reexaminare formulată de preşedinte şi adoptarea Legii pentru respingerea ordonanţei de urgenţă. Comisia pentru sănătate şi familie, în urma dezbaterilor, vă propune, cu majoritatea voturilor celor prezenţi, admiterea cererii de reexaminare formulată de Preşedintele României şi adoptarea Legii pentru respingerea ordonanţei de urgenţă a Guvernului. În urma dezbaterilor, cele două comisii vă propun admiterea cererii de reexaminare şi adoptarea Legii pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23 din 2015. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Dezbateri? Domnul Moldovan.
Sorin-Dan Moldovan Mulţumesc. Stimaţi colegi, Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2015 se propune reorganizarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino", ca instituţie publică în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare. Institutul Naţional de Cercetare "Cantacuzino" a fost definit ca instituţie naţională de interes strategic. În 2016, prin ordin de ministru, Institutul Naţional de Cercetare "Cantacuzino" a trecut, din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare, în subordinea Ministerului Sănătăţii, urmând ca, în septembrie 2017, atât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2015, cât şi art. 6 din Ordonanţa nr. 96/2016 au fost abrogate de o nouă ordonanţă de urgenţă a Guvernului, Ordonanţa nr. 66/2017. Astăzi, în plen, ajunge, prin cererea de reexaminare a Preşedintelui României, Ordonanţa nr. 23/2015, adică primul pas din lungul şir de mutări ale Institutului "Cantacuzino", de la o instituţie la alta. Astfel, Grupul parlamentar al PNL susţine adoptarea acestui raport de respingere, care este obligatoriu pentru a clarifica odată pentru totdeauna această situaţie. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Domnul Movilă?
Petru Movilă Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Şi Partidul Mişcarea Populară va vota raportul comisiei, pentru că este absolut important să stabilizăm din punct de vedere juridic, instituţional, acest institut. Însă şi la votul final pentru legea de aprobare a acestei ordonanţe, cu ceva timp în urmă, am spus foarte clar că Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României, în ansamblu, ar trebui să facă un raport public - ce s-a întâmplat în ultimii 5-6 ani cu acest institut; ce s-a întâmplat cu zecile de milioane de euro care au fost alocaţi pentru revitalizarea, revigorarea, repunerea în funcţiune a activităţilor de la Institutul "Cantacuzino"; ce s-a întâmplat, de ce au dispărut filiale ale Institutului "Cantacuzino", cum este cea de la Iaşi. Pentru că noi... degeaba... sau nu degeaba - sigur că încercăm să facem ceea ce trebuie, dar şi banii care au fost cheltuiţi în zadar trebuie recuperaţi de la cei care au fost manageri, au avut salarii grase, de la cei care au fost în Ministerul Sănătăţii şi au dat asigurări că Institutul "Cantacuzino" este pe direcţia corectă. De asemenea, tragem şi semnalul de alarmă foarte clar că încă nu avem bugetată activitatea Institutului "Cantacuzino", pentru acest an şi, dincolo de această măsură corectă, trebuie foarte rapid alocaţi banii, pentru ca institutul să aibă un traseu corect şi nu doar poveşti pe care le afirmă unii din conducerea institutului sau responsabili din Ministerul Sănătăţii. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Domnul Ciuhodaru.
Tudor Ciuhodaru Mulţumesc, domnule preşedinte. Aş putea spune că este oficial, redeschiderea Institutului "Cantacuzino a început, şi ştiţi foarte bine, în subordinea Ministerului Apărării, iar anul acesta vor fi angajaţi primii 200 de specialişti care să ajute la redeschiderea liniilor de producţie. Unde e lege nu-i tocmeală. Şi, de aceea, aceste proiecte legislative făcute de-a lungul timpului au rămas fără obiect. Şi eu sper ca la anul să văd şi primele doze de antigripal făcute în România. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Alte intervenţii? Fără amendamente; vot final.