7 februarie 2018 – Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 76/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019.

Nicolae-Liviu Dragnea La primul punct al ordinii de zi avem Proiectul de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 76/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019. Proiectul de hotărâre respectiv a fost distribuit şi afişat pe paginile de internet ale celor două Camere. Dacă sunt comentarii de ordin general.

Nicolae-Liviu Dragnea Nu sunt. Urmează dezbaterea pe articole.

Nicolae-Liviu Dragnea Îmi cer scuze. Domnul deputat Barna.

Ilie Dan Barna Mulţumesc, domnule preşedinte. Această comisie este, de fapt, cea mai pură şi clară definire a termenului de sinecură. Ea s-a născut în octombrie, anul trecut, a avut o singură şedinţă în care s-a numit preşedintele, în mod normal, după care, cum îi şade bine unei sinecuri, a rămas... Ca atare, nu s-a mai întâmplat nimic. Este, în schimb, cea mai hăruită dintre comisiile din Parlament, având în administrare un buget de 12 milioane de lei pentru acest an. Ideal ar fi să desfiinţăm această comună. Cum însă această hăruire nu pare să fie un argument pentru dumneavoastră de a o desfiinţa, eu îmi exprim doar o speranţă pentru domnul Corlăţean, probabil viitorul preşedinte al comisiei, că ne va prezenta la un moment dat nişte obiective sau nişte elemente pe care această comisie specială le va avea pentru a cheltui 12 milioane de lei, în condiţiile în care ştim foarte clar că pregătirea preşedinţiei este un atribut fundamental al Guvernului României, iar Parlamentul se presupune să facă ceva. Ei, acest ceva, timp de cinci luni de zile, n-am reuşit să-l definim - comisia, după cum v-am spus, n-a avut nicio activitate - şi speranţa mea este că domnul Corlăţean va reuşi într-un interval mai scurt de cinci luni de zile să ne ofere un răspuns. Mulţumesc.

Nicolae-Liviu Dragnea Mai doreşte cineva să intervină? Doar cu o precizare, sigur, care nu este foarte importantă, nu sunt 12 milioane pentru a fi cheltuite de comisie, obiectivele sunt stabilite în textul hotărârii, şi e vorba de 12 milioane pe care înţeleg că le cheltuie Guvernul, nu comisia. Dar şi eu, şi... Deci, dacă nu mai sunt intervenţii, urmează dezbaterea pe articole. Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii.

Nicolae-Liviu Dragnea Nu sunt. Adoptat. La preambul, dacă sunt obiecţii.

Nicolae-Liviu Dragnea Nu sunt. Este adoptat. Dacă la articolul unic sunt obiecţii. Nu sunt. Este adoptat. În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre în ansamblul său. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? 18 voturi împotrivă. Abţineri? Cu 289 de voturi pentru, 18 voturi împotrivă, hotărârea a fost adoptată.