1 februarie 2018 – Alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor.

Nicolae-Liviu Dragnea Înainte de a trece la exprimarea votului pentru alegerea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, vă reamintesc că, potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, lista candidaţilor propuşi pentru aceste funcţii se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Votul este secret şi se exprimă prin bile. În conformitate cu prevederile art. 126 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, votul cu bile se desfăşoară astfel: fiecare deputat va primi de la chestor câte două bile, una albă şi una neagră, care vor fi introduse în cele două urne pe care le avem în faţă; bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru lista de candidaţi; bila neagră introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot contra listei; ambele bile introduse în urna neagră înseamnă abţinere. Înmânarea bilelor urmează să se facă de chestori, pe baza apelului nominal. Îi invit pe domnii chestori să ocupe locurile destinate pentru înmânarea bilelor. Începem apelul nominal, distribuirea bilelor şi exercitarea votului. Dau cuvântul domnului secretar Georgian Pop, pentru apel.

Georgian Pop Mulţumesc, domnule preşedinte. Începem apelul nominal. Achiţei Vasile-Cristian prezent Adnagi Slavoliub Alexe Costel prezent Ambrus Izabella-Agnes prezentă Anastase Roberta-Alma prezentă Andrei Alexandru-Ioan Andronache Gabriel prezent Andruşcă Dănuţ Antal István-János prezent Anton Anton Apjok Norbert prezent Ardelean Ben-Oni prezent Avram Constantin prezent Axinte Vasile prezent Babuş Radu prezent Balan Ioan prezent Balint Liviu-Ioan prezent Banias Mircea-Marius Barna Ilie Dan prezent Băişanu Ştefan-Alexandru Bălănescu Alexandru prezent Bănicioiu Nicolae Bârlădeanu Dragoş-Petruţ Bejinariu Eugen prezent Bende Sándor prezent Benedek Zacharie prezent Benga Tudor-Vlad Benkő Erika Bica Dănuţ Bichineţ Corneliu prezent Birchall Ana Biró Rozália-Ibolya Biro Zsolt-Istvan prezent Bîzgan-Gayral Oana-Mioara prezentă Boboc Tudoriţa-Rodica prezentă Boboc Valentin-Gabriel prezent Bode Lucian-Nicolae prezent Bodea Marius Bogaciu Alexandra-Corina prezentă Bogdan Gheorghe-Dănuţ prezent Bontea Vlad prezent Boroianu Aurel-Robert prezent Borza Remus-Adrian prezent Bota Marius-Sorin-Ovidiu prezent Botez Mihai-Cătălin prezent Bozianu Nicoleta-Cătălina Bran Ioana prezentă Bucura-Oprescu Simona prezentă Budăi Marius-Constantin prezent Buican Cristian prezent Buicu Corneliu-Florin prezent Bulai Iulian Bumb Sorin-Ioan prezent Burciu Cristina prezentă Calista Mara-Daniela prezentă Calotă Florică Ică prezent Căciulă Aurel prezent Călin Ion prezent Căprar Dorel-Gheorghe prezent Căruceru Aida-Cristina prezentă Cătăniciu Steluţa-Gustica prezentă Cherecheş Florica prezentă Cherecheş Viorica Chichirău Cosette-Paula prezentă Chiriac Viorel prezent Ciocan Dan prezent Ciofu Tamara-Dorina prezentă Ciolacu Ion-Marcel prezent Ciuhodaru Tudor prezent Cîmpeanu Sorin Mihai prezent Cîtea Vasile prezent Cobuz Maricela prezentă Cocoş Vasile Codreanu Constantin prezent Coliu Doru-Petrişor prezent Constantin Daniel prezent Cosma Andreea Cosma Lavinia-Corina prezentă Cozmanciuc Corneliu-Mugurel Cristache Cătălin prezent Csép Éva-Andrea Csokany Petronela-Mihaela Csoma Botond Cuc Alexandru-Răzvan prezent Cucşa Marian-Gheorghe prezent Culeafă Mihai prezent Cupă Ion prezent Cupşa Ioan prezent Dan Nicuşor Daniel prezent Dehelean Silviu Dinu Cristina-Elena prezentă Dîrzu Ioan Dobre Mircea-Titus prezent Dobre Victor-Paul prezent Dobrică Ionela Viorela prezentă Dobrovici-Bacalbaşa Nicolae Dobrovie Matei-Adrian Dohotaru Adrian-Octavian Dragnea Nicolae-Liviu prezent Drăghici Mircea-Gheorghe prezent Drulă Cătălin prezent Dumitrache Ileana-Cristina prezentă Dunava Costel Neculai prezent Durbacă Eugen Duruş Vlad-Emanuel Erdei-Doloczki Istvan prezent Farago Petru Fădor Angelica prezentă Firczak Iulius Marian Florea Damian Florea Oana-Consuela Floroiu Ionel prezent Furic Iarco Furtună Mirela prezentă Ganţ Ovidiu Victor Gavrilă Camelia prezentă Gavrilescu Graţiela Leocadia Gavriliţă Bianca-Miruna prezentă Găină Mihăiţă prezent Georgescu Nicolae prezent Gerea Andrei Dominic prezent Gheorghe Andrei Daniel prezent Gheorghe Tinel prezent Gheorghiu Bogdan prezent Ghera Giureci-Slobodan Gherman Dumitru prezent Ghilea Găvrilă prezent Ghinea Cristian Gilia Claudia prezentă Giugea Nicolae Goga Octavian Grosaru Andi-Gabriel prezent Gudu Vasile prezent Halici Nicuşor prezent Havrici Emanuel-Iuliu prezent Heiuş Lucian-Ovidiu Holban Georgeta-Carmen prezentă Huncă Mihaela prezentă Huţucă Bogdan-Iulian prezent Iancu Iulian prezent Iancu Marius-Ionel prezent Ibram Iusein prezent Iftimie Neculai prezent Ignat Miron Ilişanu Claudiu-Augustin prezent Intotero Natalia-Elena prezentă Ion Stelian-Cristian Ionescu George prezent Ioniţă Antoneta Iordache Florin prezent Itu Cornel prezent Iurişniţi Cristina-Ionela prezentă Jivan Luminiţa-Maria prezentă Kelemen Hunor prezent Korodi Attila prezent Kulcsár-Terza József-György Lazăr Sorin prezent Leoreanu Laurenţiu-Dan Longher Victoria prezentă Leoreanu, prezent. Lovin Dumitru prezent Lungu Tudoriţa prezentă Lupaşcu Costel prezent Lupescu Dumitru Macovei Silviu Nicu prezent Magyar Loránd-Bálint prezent Manole Petre-Florin prezent Mareş Mara prezentă Marica Petru-Sorin Márton Árpád-Francisc prezent Matei Călin-Vasile-Andrei prezent Mărgărit Mitică-Marius Meiroşu Marilena-Emilia prezentă Mihalescul Dumitru Mihălcescu Carmen-Ileana prezentă Mînzatu Roxana prezentă Moagher Laura-Mihaela prezentă Mocanu Adrian Mocioalcă Ion Mohaci Mihai prezent Moldovan Sorin-Dan prezent Moşteanu Liviu-Ionuţ prezent Movilă Petru prezent Muşoiu Ştefan prezent Nasra Gabriel-Horia Năsui Claudiu-Iulius-Gavril prezent Neagu Nicolae prezent Neaţă Eugen prezent Nechifor Cătălin-Ioan prezent Nicoară Romeo Florin prezent Nicolae Andrei prezent Nicolicea Eugen prezent Nistor Laurenţiu prezent Niţă Mihai prezent Niţă Nicu prezent Nosa Iuliu prezent Olar Corneliu prezent Olteanu Daniel prezent Oprea Dumitru Oprişcan Mihai Doru Oros Nechita-Adrian prezent Oteşanu Daniela prezentă Palăr Ionel Pambuccian Varujan a votat la început Pană Adriana-Doina Paraschiv Rodica prezentă Paşcan Emil-Marius prezent Pau Radu-Adrian Păle Dănuţ prezent Petcu Toma-Florin Petrea Gabriel prezent Petreţchi Nicolae-Miroslav Petric Octavian Pirtea Marilen-Gabriel prezent Pistru-Popa Eusebiu-Manea Pleşoianu Liviu Ioan Adrian Plumb Rovana prezentă Ponta Victor-Viorel Pop Andrei Pop Georgian prezent Pop Rareş-Tudor Popa Florin prezent Popa Mihai Valentin prezent Popa Ştefan-Ovidiu Popescu Mariana-Venera Pop Andrei, prezent. Popescu Mariana-Venera Popescu Nicolae-Daniel prezent Popescu Pavel Popescu Virgil-Daniel prezent Popa Ştefan-Ovidiu, prezent. Preda Cezar-Florin prezent Predoiu Marian-Cătălin Presură Alexandra prezentă Prisnel Adrian-Claudiu prezent Prişcă Răzvan Sorin prezent Prună Cristina-Mădălina prezentă Radu Anişoara Radu Nicolaie-Sebastian-Valentin Raeţchi Ovidiu Alexandru prezent Răcuci Claudiu-Vasile Rădulescu Alexandru prezent Rădulescu Cătălin-Marian Radu Anişoara, prezentă. Rădulescu Cătălin, prezent. Rădulescu Dan-Răzvan prezent Răduţ Violeta prezentă Rodeanu Bogdan-Ionel prezent Roman Florin-Claudiu prezent Roman Ioan Sorin prezent Romanescu Cristinel prezent Roşca Lucreţia prezentă Rotaru Alexandru prezent Rotaru Răzvan-Ilie prezent Săftoiu Ana Adriana prezentă Sămărtinean Cornel-Mircea prezent Schelean-Şomfelean Valeria-Diana prezentă Sebestyén Csaba-István prezent Sefer Cristian-George prezent Seidler Cristian-Gabriel prezent Seres Dénes prezent Sighiartău Robert-Ionatan prezent Simion Lucian-Eduard prezent Simionca Ionuţ prezent Simonis Alfred-Robert prezent Sitterli Ovidiu-Ioan prezent Socotar Gheorghe-Dinu prezent Solomon Adrian prezent Spânu Ion prezent Stamatian Vasile-Florin Stanciu-Viziteu Lucian-Daniel Stancu Florinel prezent Stativă Irinel Ioan prezent Stănescu Alexandru prezent Steriu Valeriu-Andrei prezent Stoica Bogdan-Alin Stroe Ionuţ-Marian prezent Suciu Matei prezent Suciu Vasile-Daniel prezent Surgent Marius-Gheorghe prezent Szabó Ödön prezent Şarapatin Elvira prezentă Şerban Ciprian-Constantin Şimon Gheorghe prezent Şişcu George Şerban Ciprian-Constantin, prezent. Şotcan Theodora prezentă Şova Lucian Şovăială Constantin prezent Ştefan Corneliu prezent Ştefan Ion Ştefan Viorel prezent Ştefănescu Eliza-Mădălina prezentă Ştirbu Gigel-Sorinel prezent Tabugan Ion Tănăsescu Alina-Elena prezentă Teiş Alina prezentă Terea Ioan prezent Tîlvăr Angel prezent Todor Adrian prezent Todoran Adrian-Mihăiţă Toma Ilie prezent Tomac Eugen prezent Trăilă Cristina prezentă Tripa Florin-Dan Tudor Beatrice prezentă Tudose Mihai prezent Turcan Raluca prezentă Turcescu Robert-Nicolae prezent Tuşa Adriana Diana prezentă Ungureanu Emanuel-Dumitru prezent Ursu Răzvan-Ion prezent Varga Glad-Aurel prezent Varga Vasile prezent Vasile Daniel prezent Vasilescu Lia Olguţa prezentă Vasilică Radu Costin Vass Levente Văcaru Alin Vasile Velcea Nicolae prezent Vexler Silviu prezent Vişan George-Gabriel prezent Vîlceanu Dan prezent Vîrză Mihăiţă prezent Vlad Sergiu Cosmin prezent Vlase Petru Gabriel prezent Vlăducă Oana-Silvia prezentă Voicu Mihai Alexandru prezent Vosganian Varujan prezent Vrăjitoru Sorinel-Marian prezent Weber Mihai prezent Zainea Cornel prezent Zamfira Constantin-Cătălin prezent Zisopol Dragoş Gabriel prezent Ioniţă Antoneta, prezentă. - După o scurtă pauză -

Petru Gabriel Vlase Stimaţi colegi, Reluăm lucrările. Dau cuvântul domnului deputat Ciuhodaru, membru al Comisiei de numărare, pentru a prezenta procesul-verbal.

Tudor Ciuhodaru Mulţumesc, domnule preşedinte. Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi, prin vot secret cu bile, asupra listei candidaţilor pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor, pentru prima sesiune ordinară a Camerei Deputaţilor din anul 2018, până la începutul celei de-a doua sesiuni ordinare din anul 2018, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele: Ca urmare a faptului că din totalul de 327 de deputaţi au fost prezenţi 252, din care şi-au exprimat votul 252, iar din acest număr 218 au votat pentru lista candidaţilor propuşi, Comisia pentru numărarea şi validarea voturilor a constatat că este întrunită majoritatea voturilor necesară aprobării listei candidaţilor pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor, astfel: Vă mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Potrivit rezultatului votului, a fost aleasă conducerea grupurilor şi a Biroului permanent al Camerei. Îi invit pe noii membri ai Biroului permanent la sala de Birou permanent, pentru şedinţa Biroului. Mulţumesc. Declar şedinţa închisă. Şedinţa s-a încheiat la ora 13,08.