Carmen-Ileana Mihălcescu 56 sunt. Da. Vă informez că în conformitate cu prevederile art.15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, astăzi, 22 decembrie 2017, s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi, adoptate de ambele Camere ale Parlamentului: 1. Lege pentru completarea art. III din Legea nr. 269/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare; (PL-x 507/2017) 2. Lege privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol; (PL-x 470/2017) 3. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontieră organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi condiţiile de aprobare a posturilor de inspecţie la frontieră responsabile pentru controalele sanitare veterinare ale animalelor vii provenite din ţări terţe şi pentru controalele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor ale produselor alimentare şi hranei pentru animale provenite din ţări terţe; (PL-x 451/2017) 4. Lege privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie; (PL-x 471/2017) 5. Lege pentru completarea anexei nr. 1 la Legea pomiculturii nr. 348/2003; (PL-x 373/2017) 6. Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991; (PL-x 314/2017) 7. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora; (PL-x 504/2016) 8. Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale; (PL-x 97/2013) 9. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2017 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România; (PL-x 327/2017) 10. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români; (PL-x 451/2016) 11. Lege privind abrogarea art. 35 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997; (PL-x 318/2017) (Discuţii la prezidiu.) Mulţumesc. Şi vouă Crăciun fericit! Unde am rămas, la 10 sau 11? 11. Lege privind abrogarea art. 35 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997; (PL-x 318/2017) 12. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor; (PL-x 84/2016) 13. Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2017 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului; (PL-x 367/2017) 14. Lege privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Odobeşti, judeţul Vrancea, în domeniul public al statului şi administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, judeţul Ilfov; 15. Lege privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al municipiului Braşov, pentru realizarea obiectivului de investiţie Construire Spital Clinic Regional de Urgenţă Braşov; 16. Lege pentru modificarea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale; 17. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii; 18. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2016 pentru aprobarea Statutului special al funcţiei publice specifice de inspector social şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; 19. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii; (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Sunt 50 şi ceva... 54. 20. Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012... (Intervenţie neinteligibilă din sală. Discuţii la prezidiu.) Dacă mă mai întrerup... La ce număr am rămas? La 19. 20. Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013; 21. Lege pentru modificarea art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice; 22. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia; 23. Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe; 24. Lege pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane şi pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român; 25. Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2017 privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală; 26. Lege pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri; 27. Lege pentru aprobarea Programului geologic la nivel naţional; 28. Lege pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; 29. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice; 30. Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2015 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru asigurarea tranziţiei de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia la nivel naţional; 31. Lege privind anularea unor obligaţii fiscale; 32. Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2011 privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea contribuţiei financiare elveţiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, precum şi a contribuţiei naţionale aferente acestei asistenţe; 33. Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Prognoză; 34. Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2017 privind formarea iniţială a ofiţerilor în activitate din Ministerul Apărării Naţionale în instituţii de învăţământ superior militar din străinătate; 35. Lege pentru înfiinţarea Centrului Muzeal al Locomotivelor; 36. Lege pentru completarea art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; 37. Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2017 pentru înfiinţarea Centrului Naţional de Management al Apei Grele; 38. Lege privind promovarea transportului ecologic; 39. Lege pentru completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor; 40. Lege pentru modificarea art. 28 alin. (3) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat şi a art. 90 alin. (3) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative; 41. Lege pentru modificarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor; 42. Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii; 43. Legea bugetului de stat pe anul 2018; 44. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018; 45. Lege pentru modificarea art. 41 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor; 46. Lege pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României; 47. Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Termenele pentru sesizare sunt de 2 zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă şi de 5 zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun de la data depunerii, adică de astăzi, 22 decembrie 2017. Termenele se calculează luând în considerare ziua anunţului, adică data de astăzi, 22 decembrie 2017. Vă mulţumesc. Declar şedinţa închisă. Sărbători fericite! Şedinţa s-a încheiat la ora 13.00.