18 decembrie 2017 – Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

Varujan Pambuccian Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Astăzi este Ziua Minorităţilor Naţionale din România. Este prima dată când sărbătorim această zi în baza unei legi, votată de Parlamentul României şi promulgată de Preşedintele României. Eu am venit la această tribună pentru a vă mulţumi tuturor celor care aţi contribuit la transformarea acestui text legislativ în lege. Minorităţile naţionale din România îşi dezvoltă identitatea lor etnică şi şi-o afirmă nu doar în baza unor legi, ci în baza unui lucru mult mai important: în baza unui proces care a început într-unul dintre momentele astrale ale României, acum 99 de ani, atunci când poporul român a hotărât ca împreună cu popoarele trăitoare pe teritoriul României istorice, cu care şi-a împletit istoria, să constituie naţiunea română modernă şi România Mare. Suntem în a doua, a treia săptămână încărcată de istorie. Am început la 1 Decembrie, am continuat cu tristeţe, dar rememorând marile victorii ale naţiunii române sub sceptrul uneia dintre cele mai mari dinastii europene şi aş vrea ca din partea grupului nostru parlamentar să vă dăruiesc astăzi discursul ţinut la Alba Iulia de către episcopul, pe atunci, Iuliu Hossu, citit mult mai târziu, când era cu domiciliu forţat impus de comunişti, la vârsta de 85 de ani, într-o înregistrare memorabilă, de care sper să ne bucurăm cu toţii ascultând-o în Parlamentul României. Eu am să mă duc în banca mea, pentru a-l asculta pe cardinalul Iuliu Hossu citind Proclamaţia de la Alba Iulia. (Se audiază discursul înregistrat al episcopului Iuliu Hossu conţinând Proclamaţia de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.)

Florin-Claudiu Roman Nu mai sunt butoane. Da, stimaţi colegi, nu mai avem butoane. (Intervenţie neinteligibilă din sală.) Nu e nici măcar cu touch. Mă înscrisesem pe procedură încă de la începutul şedinţei. În semn de respect faţă de mesajul transmis de domnul Pambuccian, mi-am aşteptat rândul şi voiam să adresez colegilor deputaţi şi senatori un mesaj de comemorare pentru cei care, în urmă cu 28 de ani şi o zi, înfruntau teama, frica, dictatura şi, din păcate, mulţi dintre ei mureau pentru ca noi să trăim astăzi într-o ţară liberă şi democratică. În urmă cu 28 de ani şi o zi, la Timişoara se striga "Jos comunismul!", se striga "Vrem libertate!", se striga "Vrem democraţie!". Astăzi, din păcate, după 28 de ani, în stradă se strigă din nou "Jos comunismul!". (Intervenţie neinteligibilă a domnului senator Şerban Nicolae.) Astăzi, după 28 de ani, nu-i cunoaştem pe cei vinovaţi pentru acele crime. Astăzi... (Discuţii, rumoare, replici neinteligibile din sală.) Ăsta este respectul dumneavoastră pentru cei care au murit atunci! Astăzi, la 28 de ani de la acele vremuri, nu-i ştim încă pe cei care se fac vinovaţi de moartea celor care atunci au avut curaj. Astăzi, la 28 de ani, stăm într-un Parlament apărat de nişte ziduri înalte şi de bastoanele jandarmilor. Eu cred că este un moment de reflecţie pentru fiecare dintre noi. Imaginea Parlamentului are de suferit. Eu cred că fiecare dintre noi am fost trimişi aici să facem legi, nu fărădelegi. Fac un apel la raţiune, la înţelepciune, acolo unde se mai poate, pentru că la unii nu se poate, să ne gândim foarte serios, din inima democraţiei unui stat european, unde vrem să ducem Parlamentul României. Poate este momentul să renunţăm la ziduri, să renunţăm la acte care nu fac cinste unui parlament european. Vă mulţumesc.

Raluca Turcan Domnule preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu, Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, Dragi colegi, Intervin înainte de a supune votului proiectul ordinii de zi, pentru că până acum, în Parlamentul României, la dezbaterea bugetului de stat şi bugetului de asigurări sociale existau două prezentări: prezentarea a două rapoarte ale Comisiilor reunite de buget, finanţe, două dezbateri şi două runde de intervenţii generale în baza acestor legi. Astăzi, în urma şedinţei de Birou permanent reunit, a rezultat o ordine de zi în care există doar o singură dezbatere, cu un timp extrem de scurt pentru grupurile parlamentare, de doar 10 secunde pe parlamentar, ceea ce înseamnă 16 minute, de exemplu, pentru Partidul Naţional Liberal, timp în care să se dezbată atât bugetul de stat, cât şi bugetul de asigurări sociale. Eu cred că această instituţie poate recâştiga credibilitate, o dată, prin ceea ce facem noi aici şi prin legile care ies din Parlament, dar şi prin calitatea dezbaterii şi prin timpul şi îngăduinţa alocării şi susţinerii dezbaterilor. Aşadar, vă supun, în baza art. 59 şi 63 din Regulamentul comun al celor două Camere, să acceptaţi ca dezbaterile generale să fie pe fiecare proiect în parte şi grupurile parlamentare să beneficieze de timpul alocat în ordinea de zi pe fiecare proiect. În felul acesta vom putea auzi argumente pro din partea reprezentanţilor Guvernului şi a coaliţiei de guvernare, argumente alternative din partea opoziţiei şi ceea ce va rezulta din Parlamentul României va fi, cu siguranţă, un câştig pentru cei care privesc spre instituţia Parlamentului. Vă mulţumesc.

Victor Paul Dobre Mulţumesc. Domnule preşedinte al Senatului, Mă adresez dumneavoastră. Pentru că fac parte împreună cu nu prea mulţi din această sală dintr-o generaţie care suntem aici de mai bine de 20 de ani şi am participat şi am votat bugetele ţării de-a lungul tuturor acestor ani. Există o cutumă şi un Parlament care se respectă. Respectă şi cutumele. Totdeauna am dezbătut mai întâi bugetul de stat şi după aceea bugetul asigurărilor sociale. Totdeauna bugetul de stat l-a susţinut prim-ministrul împreună cu Guvernul. Totdeauna bugetul asigurărilor sociale l-a susţinut ministrul muncii. Sunt dezbateri separate, sunt legi separate. Nu ştiu de ce le amestecăm, nu ştiu de ce e acest program că dimineaţa facem altceva şi seara ne ocupăm de buget. Haideţi să tratăm conform cutumelor noastre, regulamentelor noastre şi cu respectul cuvenit bugetul ţării. Fac un apel la dumneavoastră pentru că aveţi o atât de îndelungată experienţă parlamentară şi ştiu că doriţi respectarea parlamentarismului. Parlamentarismul înseamnă şi regulament, şi cutumă. Vă mulţumesc.

Ioan Munteanu Domnule preşedinte al Senatului, Vă rog să supuneţi la vot prelungirea programului cu o oră, pentru că am consumat timp fără să fim la obiect.

Petru Gabriel Vlase Vă rog, domnule Munteanu.

Ioan Munteanu Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Propun să prelungim programul pentru a dezbate anexele Administraţia Prezidenţială, Senatul, Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Guvernului. Puneţi la vot, vă rog. Vă mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? O abţinere. Colegi care nu optează? Nu. De la prezidiu : Unanimitate.

Petru Gabriel Vlase Aprobat cu..., deci dezbatem inclusiv cele patru anexe propuse, după care oprim.