19 decembrie 2017 – Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea art.III din Legea nr.269/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2015 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare (Pl-x 507/2017). ( rămasă pentru votul final )

Petru Gabriel Vlase 2. Propunerea legislativă pentru completarea art. III din Legea nr. 269/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare. Comisia? Domnul Stănescu.

Alexandru Stănescu Da, mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege pentru completarea art. III din Legea nr. 269/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru completarea art. III din Legea nr. 269/2015. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. III din Legea nr. 269/2015. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de membrii comisiei, s-a hotărât, în unanimitate, să se supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru completarea art. III din Legea nr. 269/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Dezbateri generale? Domnul Giugea.

Nicolae Giugea Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Partidul Naţional Liberal va susţine orice iniţiativă care să reglementeze, aşa cum ar fi firesc, normal, tot ceea ce înseamnă infrastructura de îmbunătăţiri funciare în România. Dar... sunt răcit... săptămâna trecută nu eram... deci nu mi-a afectat nici dicţia, nici sensul întrebării... Când l-am întrebat pe domnul ministru, în Comisia pentru agricultură, ce suprafaţă a fost irigată, anul trecut, la nivel naţional, a cam dat cu mingea prin tribune, nu a ştiut exact să îmi spună ce. Dar, cu toate acestea, îmi spunea că s-a majorat cu 70% suma alocată irigaţiilor alocate pentru 2018. Păi, este foarte bine că s-a majorat, dar te raportezi la ce? Stau şi eu, în continuare, şi mă întreb cum va mai merge, aşa, pe improvizaţii, în continuare, sistemul de irigaţii din România?! Mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Alte intervenţii dacă mai sunt? Nu. La articole? Nu. Vot final.