13 decembrie 2017 – Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi.

Ioan Munteanu Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Trebuie să spun că doamna deputat Turcan are dreptate când precizează prevederile din art. 69 alin. (3). Pentru a îndrepta acest lucru, potrivit art. 144 alin. (3), liderul unui grup parlamentar are dreptul în plenul Camerei Deputaţilor, la deschiderea şedinţei, să ceară modificarea programului şi a ordinii de zi. Şi atunci, am să vă propun următoarele modificări. Şi vă rog să fie reţinute de stafful tehnic. După punctul 2 pe ordinea de zi, aprobată ieri în Comitetul liderilor, se introduce un alt punct, suplimentar, un alt proiect de hotărâre - PH CD 70/2017, sub rezerva primirii raportului. Înţeleg că raportul a venit deja... (Discuţii în sală.). E vorba de modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. E suficient, n-o să spun acum ce conţine... Apoi, la pct. 4 rămâne TVA Split, care era pe punctul 3, ieri... la 5... nu TVA, indicatorii... la 5 rămâne TVA Split, la 6... Le am scrise, doamnă Turcan, dar e o plăcere să lucrez cu dumneavoastră... Nu-i nimic, o aveţi pe aceea de ieri, doamnă... pe care aţi aprobat-o dumneavoastră. Aşadar, la 6 - punctul 5, la 7 este punctul 6, la 8 este punctul 7 din ordinea, repet, de ieri, aprobată în Comitetul liderilor; la 9 este punctul 8, iar la 10 aducem de pe punctul 14 Spitalul Cantacuzino; la 11 - tot o nevoie a armatei române - PL-x 343/2017; la 12 venim cu punctul 16 de pe ordinea de zi, respectiv organizarea judiciară; iar la punctul 13 venim cu punctul 17 - Consiliul Superior al Magistraturii. Celelalte puncte, aşa cum au fost înscrise ieri pe ordinea de zi se renumerotează şi facem ordinea de zi pe care am aprobat-o ieri în Comitetul liderilor.