4 decembrie 2017 – Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Petru Gabriel Vlase Bună ziua, stimaţi colegi. Declar deschisă şedinţa de astăzi. Suntem 185 înregistraţi până în acest moment. La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele de azi şi de miercuri; programul de lucru pentru perioada 4-9 decembrie; lista rapoartelor depuse în perioada 29 noiembrie - 4 decembrie 2017; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor. Vă reamintesc că programul este până la ora 17,00, după care sunt întrebări şi interpelări. Dacă sunt intervenţii acum, la începutul plenului, asupra ordinii de zi? Nu. Începem cu punctul 11, pentru că nu avem rapoartele la celelalte.