Petru Gabriel Vlase 14. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică; în procedură de urgenţă. Domnul Bode, Comisia pentru transporturi.
Lucian Nicolae Bode Vă mulţumesc. În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a fost sesizată în fond cu dezbaterea şi avizarea acestui act normativ, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională. Menţionez faptul că Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 26 septembrie 2017. Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000. Proiectul de act normativ stabileşte măsurile necesare pentru a crea cadrul legislativ general de aplicare a Directivei nr. 45/2014 a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inspecţia tehnică periodică a autovehiculelor şi a remorcilor acestora şi de abrogare a Directivei nr. 40/2009 a Consiliului. Intervenţiile legislative vizează în principal completarea prevederilor referitoare la supravegherea sistemului naţional de inspecţie tehnică periodică, clasificarea deficienţelor constatate în cadrul inspecţiei tehnice periodice şi stabilirea măsurilor aplicabile, introducerea obligaţiilor de raportare, ca stat membru al Uniunii Europene, desemnarea Regiei Autonome Registrul Auto Român, ca autoritate competentă responsabilă de administrarea sistemului naţional de inspecţii tehnice periodice, precum şi organism de supraveghere a staţiilor de inspecţie tehnică, reorganizarea contravenţiilor şi actualizarea cuantumului amenzilor, recorelarea prevederilor Ordonanţei nr. 81/2000, în funcţie de modificările operate. Potrivit prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a examinat proiectul de lege în şedinţa din 7 noiembrie 2017. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege. În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Petru Gabriel Vlase Şi la dezbateri!
Petru Gabriel Vlase Ştiam!
Lucian Nicolae Bode Foarte pe scurt. Aş vrea să profit de această ocazie şi să subliniez câteva aspecte care sunt transpuse, prin acest proiect de lege, în legislaţia românească. Principalele modificări vizează stabilirea realizării inspecţiei periodice la un an, în loc de doi ani, pentru autovehiculele destinate transportului de persoane care au în afara locului conducătorului cel mult opt locuri pe scaune, care sunt mai vechi de 12 ani. S-a stabilit, totodată, că se supun primei inspecţii tehnice periodice la trei ani autovehiculele menţionate anterior, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi. S-a realizat, de asemenea, o nouă clasificare a deficienţelor, în funcţie de gradul de lor de gravitate - minore, majore, periculoase. În cazul în care, la o inspecţie tehnică se constată deficienţe majore sau periculoase, inspecţia tehnică nu a fost trecută şi este necesară o nouă inspecţie a vehiculului, în maximum 30 de zile de la inspecţia iniţială. De asemenea, aşa cum am spus, a fost desemnat Registrul Auto Român, drept autoritate competentă şi organism de supraveghere, precum şi drept punct de contact naţional responsabil de schimbul de informaţii cu celelalte state membre ale Uniunii Europene. Toate aceste modificări sperăm să contribuie la o disciplină mai mare în ceea ce priveşte efectuarea inspecţiei tehnice şi la creşterea gradului de siguranţă în trafic. Motiv pentru care, grupul nostru parlamentar va susţine această iniţiativă legislativă. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Ionuţ Simionca.
Ionuţ Simionca Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Când vine vorba de autoturisme, avem tot felul de reglementări, tot felul de taxe, accize, impozite. Aş vrea să adresez un punct de vedere şi pe această iniţiativă legislativă, dar cel mai important, în primul rând, aş vrea să vorbesc de impozitul pe autoturisme. Am intervenit de mai multe ori în plen şi am spus că nu e normal ca impozitul pe autoturisme, care trec peste 2.000 de centimetri cubi, să crească de 40-50 de ori sau chiar mai mult. Ştiţi că astăzi, toţi cei care au maşini mai mari de 2.000 de centimetri cubi, plătesc impozitul mult mai mare. În această idee am venit cu o propunere legislativă pe care o să o depun astăzi la Camera Deputaţilor, prin care se va calcula impozitul pe autoturisme gradual, adică pe suta de centimetri cubi. Să fie un calcul până la 2.000 de centimetri cubi şi să fie direct proporţional tot ce trece peste 2.000 de centimetri cubi. Vă dau un exemplu. Dacă o maşină de 2.000 de centimetri cubi costă 200 de lei, o maşină de 3.000 de centimetri cubi ar trebui să coste undeva la 300 de lei, nu mai mult. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Altcineva dacă mai doreşte? Nu. La articole? Nu.