Petru Gabriel Vlase Punctul 4, Proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii Parlamentului României nr. 39/2017 pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial. Dezbateri. Nu.
Petru Gabriel Vlase Da. Domnul Preda. ( Discuţii la prezidiu.) Nu. Păi, n-am...Ce raport? E modificare de hotărâre.
Cezar-Florin Preda Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Participarea Partidului Naţional Liberal la această Comisie de anchetă a fost totală. Credem că Parlamentul României trebuie să ştie exact ce s-a întâmplat în 2009, iar activitatea comisiei s-a desfăşurat şi pe timpul vacanţelor parlamentare la care noi am fost prezenţi. Am observat, cu părere de rău, că, de fapt, scopul acestei anchete se depărtează de subiectul pentru care a fost constituită: de a afla adevărul asupra alegerilor şi modul cum s-au desfăşurat în 2009. Printr-o dorinţă de a menţine agenda publică concentrată pe procurorul şef al Departamentului Naţional Anticorupţie, fost procuror general în perioada aceea, orice altă conotaţie a activităţii acestei comisii pică în desuetudine, pentru că nu mai avem ce audia, începem să-i rechemăm pe cei pe care i-am audiat acum o lună, acum două luni. Au venit oameni care nu au nicio legătură cu ancheta şi au început să-şi verse frustrările personale şi spiritul de revanşă în organizaţiile din care făceau parte. Aşa că vă propun, stimaţi colegi, şi Partidul Naţional Liberal vă propune să lăsăm, să închidem această anchetă, cu concluziile pe care le-om trage - membrii care facem parte din această comisie - şi să nu ţinem agenda publică numai pentru... în dorinţa noastră de a fixa şi de a face o fixaţie pe anumiţi responsabili din România. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Alte intervenţii dacă mai sunt.
Petru Gabriel Vlase Domnule Pleşoianu, vă rog.
Liviu Ioan Adrian Pleşoianu Domnule Preda, dacă se poate, aş vrea să încetaţi cu "ţopăiala" asta penală. O să vă citez un pic din liderul dumneavoastră de partid, un penal în accepţiunea preşedintelui Iohannis, care, în 2013, domnul Ludovic Orban, spunea în felul următor: "Propunerea omului lui Traian Băsescu, Codruţa Kövesi, care a fost mâna dreaptă în tot sistemul ticăloşit pe care l-a pus în mişcare Traian Băsescu, pentru mine este un act inacceptabil". (Aplauze.) Este foarte bine că îşi continuă activitatea această comisie. Este foarte bine că l-a determinat pe procurorul general să deschidă un dosar in rem în speranţa că nu ne vom continua activitatea şi este foarte bine că a făcut domnul Augustin Lazăr o eroare tactică majoră. A închis dosarul înainte să închidem noi activitatea comisiei de anchetă, astfel încât, chiar din ordonanţa de clasare a Parchetului General a reieşit, citez, indubitabil, că "doamna Laura Codruţa Kövesi, în seara turului 2 al alegerilor prezidenţiale din 2009, a fost acasă la domnul Gabriel Oprea, alături de domnul Maior şi de domnul Coldea." Aşa că există toate raţiunile pentru a continua, există toate raţiunile pentru a o reinvita pe doamna Kövesi, care nu este deasupra muritorilor de rând, pentru că unul dintre obiective nu a putut fi atins, deoarece unele persoane care au fost invitate la audieri au înţeles să sfideze Parlamentul, care este forul suveran al poporului român. Mulţumesc. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Vă rog. Domnule Preda, drept la replică.
Cezar-Florin Preda Stimaţi colegi, La început aşa e. Citezi, citezi din alţii, din ce au spus alţii. Când vii în Parlament şi dai cuvintele tale, te apuci şi-ţi aduci aminte ce au spus unii dintre noi. Eu am venit la această tribună în numele Partidului Naţional Liberal solicitându-vă o chestiune care, din punctul nostru de vedere, se referă la onoarea acestei instituţii care este Parlamentul. Restul, că ne facem imagine personală şi că vrem să urcăm o scăriţă repede, pe repede înainte nu-i treaba mea. Eu vă rog, dragi colegi, să aveţi în vedere că această concentrare pe persoană, această dorinţă de a menţine agenda publică calată pe vinovaţi de serviciu nu ajută Parlamentul României. N-am văzut să vreţi să facem o comisie de anchetă pe preţul la ouă, pe preţul la pâine, pe preţul la carne, cum a crescut în ultimele două săptămâni. Toţi vreţi să ştiţi ce este în 2009. Nu vreţi să ştiţi ce este în octombrie, în noiembrie 2017. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Procedură, domnul Nicolicea.
Eugen Nicolicea După cum ştiţi, comisia nu a putut să concluzioneze cu un raport final ca să fie supus votului dumneavoastră, ci a fost doar un raport parţial. Propunerea făcută de colegul meu de a nu prelungi termenul ne face să rămânem fără un raport final aprobat de Parlament, adică să împiedicăm ca cele două Camere reunite să voteze raportul final. Este, evident, o propunere inacceptabilă. Curtea Constituţională a spus că nicio procedură nu poate să împiedice plenul să se pronunţe. Or, propunerea dumneavoastră tocmai asta făcea. Domnule preşedinte, vă rog să supuneţi la vot prelungirea termenului.
Petru Gabriel Vlase Domnule deputat, asta şi făceam, fără să mă rugaţi. La titlu? Adoptat. La preambul? Adoptat. La articolul unic? Adoptat. Vot pe hotărâre în ansamblul ei. Cine este pentru? Număraţi. Împotrivă? Şi era şi USR-ul atunci? ( Discuţii la prezidiu).
Petru Gabriel Vlase 233 la 104 împotrivă. Abţineri? Nu. Adoptat.
Petru Gabriel Vlase Colegi care nu vor să voteze? Doi, trei.
Petru Gabriel Vlase Patru.