Petru Gabriel Vlase 7. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative; în procedură de urgenţă. Comisii? Buget, sănătate?
Andrei Pop Domnule preşedinte de şedinţă, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate, spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative, trimis cu adresa PL-x 71 din 23 februarie 2015. Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 18 februarie 2015. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Dezbateri? Nu. Vot final.