Florin Iordache 9. Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei referitoare la abordarea integrată a siguranţei, securităţii şi serviciilor la partidele de fotbal şi alte evenimente sportive, adoptată la Saint-Denis la 3 iulie 2016, semnată de către partea română la Budapesta la 29 noiembrie 2016, precum şi pentru aprobarea încetării valabilităţii, prin denunţare, a Convenţiei europene privind violenţa şi ieşirile necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestărilor sportive, în special la meciurile de fotbal, adoptată la Strasbourg, la 19 august 1985. Este vorba de PL-x 334/2017. Guvernul? Vă rog.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Doamna preşedinte a Comisiei pentru învăţământ, raport fără amendamente.
Camelia Gavrilă Mulţumesc, domnule preşedinte. Într-o sinteză, pentru a ne încadra în timp. Raportul se referă la Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei referitoare la abordarea integrată a siguranţei, securităţii şi serviciilor la partidele de fotbal şi alte evenimente sportive, adoptată la Saint-Denis în 2016, semnată de către partea română la Budapesta în noiembrie 2016, precum şi pentru aprobarea încetării valabilităţii, prin denunţare, a Convenţiei europene privind violenţa şi ieşirile necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestărilor sportive, în special la meciurile de fotbal, de la Strasbourg, din 1985. Deci, Comisia a dezbătut în fond proiectul de lege menţionat, cu toate detaliile pe care le-am precizat, s-a analizat avizul favorabil al Comisiei pentru politică externă şi avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Proiectul are ca obiect, pe de o parte, ratificarea Convenţiei Consiliului Europei, semnată la Saint-Denis, şi, apoi, evident, denunţarea celei anterioare, adoptate la Strasbourg în 1985, pentru că prevederile textului anterior deja erau depăşite, existau multe contradicţii, multe aspecte contradictorii. Noua Convenţie încorporează principiile de bază pentru reducerea şi combaterea eficientă a riscurilor de siguranţă şi securitate pe care le prezintă evenimentele sportive, având ca fundament trei piloni: siguranţă, securitate şi servicii. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Şi avizul a fost în unanimitate, cu voturile celor prezenţi, propunând spre adoptare proiectul de lege, în forma iniţiatorului. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Dezbateri generale? Domnul Romanescu, Grupul PNL.
Cristinel Romanescu Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul PNL va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege care ratifică o Convenţie a Consiliului Europei referitoare la abordarea integrată a siguranţei, securităţii şi serviciilor la partidele de fotbal şi la alte evenimente sportive, adoptată la Saint-Denis la 3 iulie 2016. Pe de altă parte, denunţă Convenţia europeană privind violenţa şi ieşirile necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestărilor sportive, în special la meciurile de fotbal. Având în vedere că textul Convenţiei din anul 1985 şi-a pierdut în multe privinţe actualitatea, unele dintre prevederile sale fiind chiar contradictorii cu abordarea bazată pe experienţe şi bune practici a anilor recenţi, a fost necesară revizuirea acesteia. În centrul său se află abordarea integrată a celor trei piloni - siguranţă, securitate şi servicii -, ceea ce presupune o cooperare între toate organizaţiile implicate în asigurarea bunei desfăşurări a evenimentelor sportive. Conţinutul noii Convenţii reflectă, prin urmare, experienţa europeană, care evidenţiază faptul că atenţia exclusivă asupra riscurilor de securitate nu furnizează un mijloc adecvat pentru reducerea riscurilor sau asigurarea unei atmosfere sigure şi primitoare pe stadioane. Textul subliniază, de asemenea, importanţa dezvoltării dialogului cu comunităţile locale şi suporterii şi scoate în evidenţă faptul că sportul poate avea un rol semnificativ în promovarea valorilor de bază ale Consiliului Europei, precum coeziunea socială, toleranţa şi lupta împotriva discriminării. Din aceste motive, Grupul PNL va vota pentru adoptare.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Alte intervenţii dacă sunt? Nu mai... Domnul Movilă, vă rog, Grupul PMP.
Petru Movilă Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este important faptul că România adoptă această Convenţie. Însă, de asemenea, este important să precizăm şi faptul că s-au făcut paşi importanţi, până acum, în sportul românesc, în ceea ce priveşte combaterea violenţei pe stadioane, în ceea ce priveşte asigurarea serviciilor medicale în timpul competiţiilor sportive. Iar acest act normativ vine să completeze sau să oblige, dacă vreţi, România, pe decizii corecte, astfel încât competiţiile sportive, de la nivel internaţional până la nivel local, în comunităţi mici, să se desfăşoare într-un mediu de fairplay şi mai ales de siguranţă şi securitate, şi pentru sportivi, dar şi pentru spectatori. Partidul Mişcarea Populară va vota pentru. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Bine faceţi. Mulţumesc. Alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii. Rămâne la votul final. Încheiem aici prima parte a şedinţei noastre. Urmează partea a doua, consacrată răspunsurilor la întrebări şi interpelări. Mulţumesc mult.