Florin Iordache 14. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, precum şi pentru modificarea art. 16 alin. (3) din Legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi; Pl-x 257/2016/2017; caracter organic. Comisia juridică? Domnule Vasile Varga, vă rog să prezentaţi raportul.
Vasile Varga Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia a fost sesizată cu reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul consolidării activităţii Avocatului Poporului de apărător al drepturilor omului în domeniul controlului constituţional şi al unificării practicii judiciare. Prin proiectul de act normativ se propune şi modificarea alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi abrogarea alin. (3) al art. 16 din Legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. În 2016, Consiliul Legislativ, Consiliul Superior al Magistraturii, Guvernul României, au dat avize favorabile. Comisia juridică a votat un raport de adoptare. Plenul Camerei Deputaţilor, în octombrie 2016, a respins iniţiativa legislativă. Legea a fost adoptată de Senat în 2017 şi a fost trimisă la promulgare. Preşedintele României a transmis o cerere de reexaminare a legii, formulată în temeiul prevederilor art. 77 alin. (2) din Constituţia României. Prin cererea de reexaminare se solicită reanalizarea unora dintre intervenţiile legislative privind statutul şi atribuţiile Avocatului Poporului, precum şi ale statutului personalului angajat al instituţiei Avocatul Poporului, întrucât "unele dintre aceste modificări şi/sau completări sunt de natură să genereze probleme de aplicare". Membrii Comisiei juridice au reexaminat prevederile acestei legi şi, cu majoritate de voturi, au hotărât să admită parţial solicitările formulate de Preşedintele României în cererea de reexaminare şi să propună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, un raport de adoptare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, precum şi pentru modificarea art. 16 alin. (3) din Legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, modificate parţial, cu amendamentele admise din Anexa nr. 1 şi cu amendamentele respinse din Anexa nr. 2.
Florin Iordache Vă mulţumesc. Domnul Victor Ciorbea, Avocatul Poporului. Vă rog.
Florin Iordache Intervenţii? Domnul Cupşa şi apoi domnul Paşcan.
Ioan Cupşa Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Noi vă solicităm, Partidul Naţional Liberal, să fiţi consecvenţi. Aşa cum aţi votat atunci când pentru prima dată această iniţiativă legislativă ne-a fost înaintată, vă solicităm ca şi astăzi să votaţi împotriva acestei iniţiative legislative. Partidul Naţional Liberal, cu siguranţă va vota împotriva acestei iniţiative legislative, dând dovadă nu doar de consecvenţă, ci şi de înţelepciune. Suntem datori să subliniem un lucru. Această iniţiativă legislativă care se reclamă a fi una care trebuie să treacă neapărat prin Parlament, în considerarea unor relaţii internaţionale specifice, în fapt instituie o sinecură - şi nu orice sinecură - pentru cel care vremelnic ocupă postul de Avocat al Poporului. Probabil că această sinecură este binemeritată, în considerarea felului în care, în îndeplinirea obligaţiilor sale de serviciu, domnul Ciorbea vă serveşte interesele celor care acum vă aflaţi la putere. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Domnul Paşcan.
Emil-Marius Paşcan Mulţumesc, domnule preşedinte. Distinşi colegi, Nu prea înţeleg de ce, din cererea de reexaminare a preşedintelui, doar anumite prevederi au fost transpuse prin amendamente la acest proiect legislativ. O prevedere sau o observaţie pertinentă şi legitimă era cea legată de mandatul directorilor adjuncţi, fiindcă prevedea, şi în forma iniţială şi în actuala formulă, proiectul legislativ, un interimat nesfârşit, printr-o sustragere, de fapt, de la controlul parlamentar şi, de asemenea, numirea adjunctului sau a adjuncţilor, prin ordin al Avocatului Poporului. Per sempre , oameni buni, eludându-se tocmai concursul specific oricărei funcţii publice şi mai ales de acest rang. Pe de altă parte, sigur că, câtă vreme nu este prevăzut în proiectul actual de lege un termen pentru un mandat interimar, un astfel de mandat se poate prelungi la nesfârşit, ceea ce este absolut inacceptabil. Sunt doar câteva dintre considerentele cu trimitere şi la mecanismul de prevenire şi combatere a torturii, care este absolut distorsionat cuprins şi nu corespunde normativelor europene, ci excede acestor prevederi. Nu putem accepta şi Grupul Partidului Mişcarea Populară va vota împotriva acestui proiect. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Mulţumesc. Domnul Márton Árpád, Grupul UDMR. Vă rog, domnule deputat.
Árpád-Francisc Márton Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Grupul parlamentar al UDMR, consecvent, va vota pentru. Noi credem că instituţia Avocatului Poporului este o instituţie foarte importantă într-un stat de drept şi mai atrag atenţia colegilor noştri care, din când în când, citesc doar câte un articolaş din Constituţia României, că avem o prevedere clară în ceea ce priveşte tratatele internaţionale referitoare la drepturile omului. Dacă legislaţia românească dă mai multe drepturi decât cele internaţionale, atunci nu trebuie să ne raportăm la tratatele internaţionale. Este singurul loc unde are dreptul România să legifereze dincolo de tratatele internaţionale. Ca atare, noi vom vota exact aşa cum a ieşit din comisie. Eu cred că acolo s-a lucrat cu foarte mare atenţie şi trebuie să votăm cât de urgent această lege. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Şi cel de-al doilea vorbitor de la PNL, doamna Turcan.
Raluca Turcan Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Aş vrea să clarificăm un pic ceea ce se cere să se voteze astăzi în Camera Deputaţilor. Această iniţiativă, a unui coleg din PSD, a plecat de la ideea că instituţia Avocatului Poporului are nevoie de mai multe garanţii privind independenţa, autonomia financiară şi operaţională pentru mecanismul prevenirii torturii, o serie de mijloace suplimentare pentru apărarea unor categorii vulnerabile. Sună corect. Ce s-a întâmplat însă? În momentul în care textul iniţiativei legislative a rămas doar la aceste prevederi, ea a fost respinsă, n-a fost considerată oportună. Între timp, pe un text de lege existent în dezbatere, s-au făcut nişte amendamente. Care sunt aceste amendamente? Se majorează salariul Avocatului Poporului şi se dau pensii speciale, actualizate ori de câte ori este nevoie. Dragi colegi, Mi se pare o sfidare uriaşă! Tocmai am asistat zilele acestea la recunoaşterea faptului că milioane de pensionari au fost minţiţi, prin promisiunea că li se vor majora pensiile. Au rămas la Sfântu' aşteaptă cu o dorinţă firească de a avea un venit mai mare! Între timp, o majoritate parlamentară, care a avut grijă să mai voteze şi alte privilegii, astăzi propune majorarea salariului Avocatului Poporului la nivelul celor din Curtea Constituţională, plus majorarea pensiilor. Este revoltător! Partidul Naţional Liberal nu are cum să voteze o asemenea iniţiativă pentru că, pe de o parte este o inechitate crasă şi o sfidare a milioane de oameni care de multe ori mor cu dreptatea în braţe, sperând că va exista o instituţie care să le apere drepturile, inclusiv această instituţie numită Avocatul Poporului, iar, pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că au fost momente de un interes public maxim, în care Avocatul Poporului a funcţionat ca un instrument al majorităţii parlamentare. Şi vă aduc aminte Legea privind avantajele domnului Dragnea, vă aduc aminte Ordonanţa nr. 55 şi multe alte momente în care Avocatul Poporului a fost instrumentul politic al majorităţii parlamentare. Vă solicităm, aşadar, să respingeţi această iniţiativă, să vă gândiţi de 100 de ori când veţi apăsa pe acest buton de vot şi să fiţi cu gândul la cei ale căror speranţe au fost spulberate şi care sunt amăgiţi, zi de zi, an de an, cu speranţa că vor primi poate ceea ce au aşteptat atunci când au votat, mulţi dintre ei, PSD. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Florin Iordache Declaraţiile politice sunt dimineaţă! Domnul Bichineţ. Vă rog. Al doilea vorbitor de la PMP.
Ioan Munteanu Procedură.
Florin Iordache Imediat. După aceea domnul Munteanu.
Corneliu Bichineţ Domnule preşedinte, În mod cert nu voi susţine o declaraţie politică. Fostul prim-ministru Ciorbea, prezent aici în sală, un prim-ministru nu atât de rău ca cei care au urmat, dar destul de rău şi Domnia Sa, este astăzi Avocatul Poporului. Aş vrea să vă spun, domnule fost prim-ministru, că cei care v-au nominalizat acolo au fost cei de la PNL. Eraţi senator al Partidului Naţional Liberal, un senator bun, cu o viaţă scurtă, de altfel, şi aţi fost trimis acolo. E greu să fii avocatul unui popor nefericit! Sunteţi la vârsta şi în situaţia economică când nu aveţi îngrijorări. De aceea, v-aş ruga să luaţi distanţă de toate partidele politice şi, atunci când apar probleme în ţară şi e nevoie de intervenţia dumneavoastră, să o faceţi. Îl cunosc şi pe celălalt avocat al poporului, profesorul Iancu, om care ştie carte foarte bine. Nici Domnia Sa n-a avut o viaţă fericită, ca avocat al poporului, pentru că era încorsetat de directivele de partid. Dumneavoastră sunteţi în postura să vă debarasaţi şi chiar să apăraţi poporul. E nevoie de intervenţia dumneavoastră. Şi să vă văd cât mai rar la televizor. Adică, să vă văd la televizor numai în momentul în care veţi fi dat afară. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Da. Mulţumesc. Domnul Munteanu, pe procedură. Am terminat dezbaterile. Înainte de a continua, vă rog, procedură, domnul Munteanu.
Ioan Munteanu Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă rog să acceptaţi să aducem de pe poziţia 19, PL-x 323/2017, să-l dezbatem, pentru că se rezolvă, prin acest proiect de lege, necazul celor care plătesc penalităţi pentru pensionarea anticipată. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Da.
Ioan Munteanu Am şi acceptul liderilor, domnule preşedinte.
Florin Iordache Acum, să finalizăm cu Pl-x 257, cu reexaminarea. Avem opt amendamente admise şi trei amendamente respinse. Primul. 1 marginal. La titlul legii. Dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptat. Art. I... Să termin cu Avocatul Poporului, domnule Munteanu, urmăriţi-mă... da... 2 marginal. Art. I? 3 marginal? (Doamna deputat Raluca Turcan solicită să ia cuvântul.) Bun. Păi, aveţi intervenţie... stimată doamnă, dar doar la art. 9 avem un amendament respins... Păi, despre ce discutăm? Discutăm pe articole aici. Vă rog frumos, mai citiţi Regulamentul... Deci... păi, asta este... 3 marginal. La titlul Capitolului II. Dacă sunt intervenţii? Nu. 4 marginal. Este vorba de 7, art. 9. Avem aici un amendament respins. Sunt intervenţii? Nu sunt. 5 marginal. Este vorba de art. 9 alin. (4). Este... se doreşte supunerea la vot. Există un... Supun votului dumneavoastră amendamentul respins, al dumneavoastră... Vreţi să interveniţi, da? Doamna Turcan. Vă rog. Aveţi un amendament respins, la art. 9 alin. (4).
Raluca Turcan Dragi colegi, Acesta este amendamentul cu pricina. Poate că articolele anterioare erau oportune, cu toate că mă îndoiesc că există voinţă instituţională ca Avocatul Poporului să militeze în interes public. Însă acest articol se referă strict la majorarea salariului Avocatului Poporului, la nivelul celor din Curtea Constituţională. Aşadar, Partidul Naţional Liberal propune respingerea acestui amendament. Există amendament de respingere. Şi vă rog să supuneţi la vot amendamentul nostru, prin care să nu se meargă cu sfidarea şi cu umilinţa până la capăt: să creşteţi salariul Avocatului Poporului şi să minţiţi milioane de pensionari că o să le creşteţi pensiile, la anul.
Florin Iordache Da. Mulţumesc. Voi supune votului amendamentul 1, propus de Grupul PNL. Să înceapă votul. 61 de voturi pentru, 87 de voturi împotrivă, amendamentul a fost respins. Supun votului dumneavoastră punctul 6 marginal, propunerea comisiei. Cine este pentru? Să înceapă votul. 88 de voturi pentru, 57 de voturi împotrivă, nicio abţinere. A fost adoptată propunerea comisiei, la 6 marginal. 7 marginal? Este vorba de art. 11. Doriţi să interveniţi, doamnă Turcan? Vă rog.
Raluca Turcan O nouă rugăminte, pentru dumneavoastră. Să încercaţi să vă gândiţi mai mult la cei din afara Parlamentului, care chiar speră să dăm legi pentru ei. Acest articol se referă la actualizarea pensiei Avocatului Poporului, ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută a judecătorilor de la Curtea Constituţională aflaţi în activitate. Cu alte cuvinte, pensia actualului Avocat al Poporului se va majora ori de câte ori se indexează - se indexează, atenţie! - pensiile de la Curtea Constituţională. Ceea ce nu se întâmplă cu pensiile a milioane de oameni. Este o discriminare înfiorătoare, o sfidare care pur şi simplu afectează bunul-simţ al oricărui om care se gândeşte ce să facă pentru naţia sa. Avocatul Poporului a ratat nenumărate momente în care putea să-i servească pe români, în care putea să pună instituţia în slujba oamenilor. Aşadar, vă solicităm să supuneţi la vot amendamentul PNL, de eliminare a acestui articol.
Florin Iordache Da. Voi supune la vot amendamentul 3 de la amendamentele respinse, cel care vizează eliminarea de la art. 11 alin. (3). Să înceapă votul. 64 de voturi pentru, 82 de voturi împotrivă, o abţinere. Amendamentul Grupului PNL a fost respins. Supun votului dumneavoastră 7 marginal din raport. Este vorba de art. 11. Să înceapă votul. Propunerea comisiei. 85 de voturi pentru, 61 de voturi împotrivă. A fost adoptată propunerea comisiei. 8 marginal. Dacă sunt intervenţii? Nu. Rămâne la votul final. Caracter organic. Şi ultimul proiect, solicitat de liderul Grupului PSD.