Petru Gabriel Vlase Vă rog, liderii de grup să-şi invite colegii în sala de şedinţă. Luăm loc. Pregătim votul de control, într-un minut. Stimaţi colegi, Facem vot de control. Vă rog. Vă rog să votaţi. 228 de colegi au votat. Începem sesiunea de vot final. Capitolul I. Legi ordinare. Adoptări. 1. Proiectul de Lege pentru acceptarea amendamentelor adoptate prin Deciziile 2012/1 şi 2012/2, cu ocazia celei de-a treizecea reuniuni a Organismului Executiv, la Geneva, la 30 aprilie - 4 mai 2012, la Protocolul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva, la 13 noiembrie 1979, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic, adoptat la Gothenburg la 1 decembrie 1999, şi pentru acceptarea amendamentelor adoptate prin deciziile 2012/5 şi 2012/6 cu ocazia celei de-a treizeci şi una reuniuni a Organismului Executiv, la Geneva la 11-13 decembrie 2012, la Protocolul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, referitor la metalele grele, adoptat la Aarhus la 24 iunie 1998. Comisia pentru mediu propune adoptarea proiectului de lege. Vă rog să votaţi. 262 de voturi pentru, 2 colegi care nu votează. Adoptat. 2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2017 pentru aprobarea unor măsuri privind mandatarea Ministerului Energiei pentru transferul unor pachete de acţiuni deţinute de către statul român la societăţile producătoare de agent termic la unităţile administraţiei publice locale în vederea înfiinţării şi organizării serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat. Comisia pentru politică economică propune adoptarea. Vă rog să votaţi. 218 voturi pentru, 44 de voturi împotrivă, 3 abţineri. Adoptat. 3. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între România şi Republica Serbia în domeniul securităţii sociale, semnat la Belgrad, la 28 octombrie 2016. Comisia pentru muncă propune adoptarea. Vă rog să votaţi. Unanimitate. Adoptat. Capitolul II. Legi organice. Adoptări. 4. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92 din 18 decembrie 2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013. Comisia pentru învăţământ propune adoptarea. Vă rog să votaţi. Unanimitate. Adoptată. 5. Şi ultimul punct. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Urmează votul secret cu bile asupra Proiectului de Hotărâre privind cererea de urmărire penală a doamnei Rovana Plumb, fost ministru al mediului şi schimbărilor climatice, în prezent deputat în Parlamentul României. Înainte de a începe votarea, potrivit art. 123 alin. (7) din Regulament, trebuie să constituim Comisia de numărare, formată din câte un reprezentant al fiecărui grup, asistat de cei doi secretari. Vă rog, propuneri din partea grupurilor. Doamna Oprescu, Grupul PSD.
Simona Bucura-Oprescu Din partea Grupului PSD, îl propun pe domnul deputat Cătălin-Marian Rădulescu.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. PNL? Grupul PNL? Comisia de numărare...
Raluca Turcan Sorin Moldovan.
Petru Gabriel Vlase USR?
Cristian-Gabriel Seidler Vlad Duruş.
Petru Gabriel Vlase UDMR?
Attila Korodi Kulcsár-Terza József-György.
Petru Gabriel Vlase PMP? Minorităţi? Domnul Pambuccian.
Varujan Pambuccian Domnul deputat Iulius Firczak, ca de obicei.
Petru Gabriel Vlase PMP? Domnul Movilă?
Petru Movilă Mulţumesc, domnule preşedinte. Din partea Grupului PMP, domnul deputat Adrian Todoran.
Petru Gabriel Vlase ALDE?
Marian-Gheorghe Cucşa Din partea ALDE, domnul deputat Florică Ică Calotă.
Petru Gabriel Vlase Vă rog, vot pentru membrii din Comisia de numărare. Unanimitate. Aprobat. În ceea ce priveşte votul secret cu bile, vă reamintesc că potrivit art. 126 din Regulament, bila albă în urna albă şi bila neagră în urna neagră înseamnă vot pentru adoptarea proiectului de hotărâre. Bila albă introdusă în urna neagră şi bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot împotriva proiectului de hotărâre. Ambele bile introduse în urna neagră înseamnă abţinere. Vă rog, pentru a începe votarea îi invit pe domnii chestori. Domnii chestori... Domnule Zisopol... Domnule Drăghici... Dau cuvântul doamnei Bran, secretar, pentru a citi apelul nominal. Vă rog, începeţi cu demnitarii. (Rumoare.) Deci proiectul de hotărâre pentru cererea de începere a urmăririi. Vot pentru înseamnă că sunteţi de acord cu începerea urmăririi, vot împotrivă înseamnă că nu sunteţi de acord cu cererea de urmărire penală. (Rumoare.) Mai zic o dată? (Discuţii în sală.) Nu. Votăm hotărârea... Votăm hotărârea, nu raportul, nu? Logic. Cererea.
Ioana Bran-Voinea Bună ziua! Am să încep cu lista deputaţilor, membri ai Guvernului României. Domnul prim-ministru Mihai Tudose prezent Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu prezentă Ion-Marcel Ciolacu prezent Lia Olguţa Vasilescu prezentă Toma-Florin Petcu prezent Adriana-Doina Pană prezentă Lucian Şova prezent Mircea-Titus Dobre prezent Gabriel Petrea prezent Gheorghe Şimon prezent Achiţei Vasile-Cristian prezent Adnagi Slavoliub prezent Alexe Costel prezent Ambrus Izabella-Agnes absentă Anastase Roberta Alma prezentă Andrei Alexandru-Ioan prezent Andronache Gabriel prezent Andruşcă Dănuţ prezent Antal István-János prezent Anton Anton prezent Apjok Norbert absent Ardelean Ben-Oni prezent Avram Constantin prezent Axinte Vasile prezent Babuş Radu prezent Balan Ioan prezent Balint Liviu-Ioan absent Banias Mircea Marius prezent Barna Ilie Dan prezent Băişanu Ştefan-Alexandru prezent Bălănescu Alexandru prezent Bănicioiu Nicolae prezent Bârlădeanu Dragoş-Petruţ prezent Bejinariu Eugen prezent Bende Sándor prezent Benedek Zacharie prezent Benga Tudor-Vlad prezent Benkő Erika prezentă Bica Dănuţ prezent Bichineţ Corneliu prezent Birchall Ana prezentă Biró Rozália-Ibolya absentă Biro Zsolt-Istvan prezent Bîzgan-Gayral Oana-Mioara prezentă Boboc Tudoriţa-Rodica prezentă Boboc Valentin Gabriel prezent Bode Lucian Nicolae prezent Bodea Marius prezent Bogaciu Alexandra-Corina prezentă Bogdan Gheorghe-Dănuţ prezent Bontea Vlad prezent Boroianu Aurel-Robert prezent Borza Remus-Adrian prezent Bota Marius Sorin-Ovidiu prezent Botez Mihai-Cătălin prezent Bozianu Nicoleta-Cătălina prezentă Bran Ioana prezentă Bucura-Oprescu Simona prezentă Budăi Marius-Constantin prezent Buican Cristian absent Buicu Corneliu-Florin prezent Bulai Iulian prezent Bumb Sorin-Ioan prezent Burciu Cristina prezentă Calista Mara-Daniela prezentă Calotă Florică Ică prezent Căciulă Aurel prezent Călin Ion prezent Căprar Dorel-Gheorghe prezent Căruceru Aida-Cristina prezentă Cătăniciu Steluţa-Gustica prezentă Cherecheş Florica absentă Cherecheş Viorica prezentă Chichirău Cosette-Paula prezentă Chiriac Viorel prezent Chiriţă Dumitru prezent Ciocan Dan prezent Ciofu Tamara-Dorina absentă Ciuhodaru Tudor prezent Cîmpeanu Sorin Mihai prezent Cîtea Vasile prezent Cobuz Maricela prezentă Cocoş Vasile prezent Codreanu Constantin prezent Coliu Doru-Petrişor prezent Constantin Daniel prezent Cosma Andreea absentă Cosma Lavinia-Corina prezentă Cozmanciuc Corneliu-Mugurel prezent Cristache Cătălin prezent Csép Éva-Andrea prezentă Csokany Petronela-Mihaela prezentă Csoma Botond prezent Cuc Alexandru-Răzvan prezent Cucşa Marian-Gheorghe prezent Culeafă Mihai absent Cupă Ion prezent Cupşa Ioan prezent Dan Nicuşor Daniel prezent Dehelean Silviu prezent Dinu Cristina-Elena absentă Dîrzu Ioan prezent Dobre Victor Paul prezent Dobrică Ionela Viorela prezentă Dobrovici-Bacalbaşa Nicolae absent Dobrovie Matei-Adrian prezent Dohotaru Adrian-Octavian prezent Dragnea Nicolae-Liviu prezent Drăghici Mircea-Gheorghe prezent Drulă Cătălin prezent Dumitrache Ileana Cristina prezentă Dunava Costel Neculai prezent Durbacă Eugen absent Duruş Vlad-Emanuel prezent Erdei Dolóczki István prezent Farago Petru prezent Fădor Angelica prezentă Firczak Iulius Marian prezent Florea Damian prezent Dinu Cristina, prezentă. Florea Oana-Consuela prezentă Floroiu Ionel prezent Furic Iarco prezent Furtună Mirela prezentă Ganţ Ovidiu Victor absent Gavrilă Camelia prezentă Gavriliţă Bianca-Miruna prezentă Găină Mihăiţă prezent Georgescu Nicolae prezent Gerea Andrei Dominic prezent Gheorghe Andrei Daniel prezent Gheorghe Tinel prezent Gheorghiu Bogdan prezent Ghera Giureci-Slobodan prezent Gherman Dumitru prezent Ghilea Găvrilă prezent Ghinea Cristian prezent Gilia Claudia prezentă Giugea Nicolae prezent Goga Octavian prezent Grosaru Andi-Gabriel prezent Gudu Vasile prezent Halici Nicuşor prezent Havrici Emanuel-Iuliu prezent Heiuş Lucian-Ovidiu prezent Holban Georgeta-Carmen prezentă Huncă Mihaela prezentă Huţucă Bogdan-Iulian prezent Iancu Iulian absent Iancu Marius-Ionel prezent Ibram Iusein prezent Iftimie Neculai prezent Ignat Miron prezent Ilişanu Claudiu-Augustin prezent Intotero Natalia-Elena prezentă Ion Stelian-Cristian prezent Ionescu George prezent Ioniţă Antoneta prezentă Iordache Florin prezent Itu Cornel prezent Iurişniţi Cristina-Ionela prezentă Jivan Luminiţa-Maria prezentă Kelemen Hunor prezent Korodi Attila prezent Kulcsár-Terza József-György prezent Lazăr Sorin prezent Leoreanu Laurenţiu-Dan prezent Longher Victoria prezentă Lovin Dumitru prezent Lungu Tudoriţa prezentă Lupaşcu Costel prezent Lupescu Dumitru prezent Macovei Silviu Nicu prezent Magyar Loránd-Bálint prezent Manole Petre-Florin absent Mareş Mara absentă Marica Petru-Sorin prezent Márton Árpád-Francisc prezent Matei Călin-Vasile-Andrei prezent Mărgărit Mitică-Marius prezent Meiroşu Marilena-Emilia prezentă Mara Mareş, prezentă. Mihalescul Dumitru prezent Mihălcescu Carmen-Ileana prezentă Mînzatu Roxana prezentă Moagher Laura-Mihaela absentă Mocanu Adrian prezent Mocioalcă Ion prezent Mohaci Mihai prezent Moldovan Sorin-Dan prezent Moşteanu Liviu-Ionuţ prezent Movilă Petru prezent Munteanu Ioan absent Muşoiu Ştefan prezent Nasra Gabriel-Horia prezent Năsui Claudiu-Iulius-Gavril prezent Neagu Nicolae prezent Neaţă Eugen prezent Nechifor Cătălin-Ioan prezent Nicoară Romeo Florin prezent Nicolae Andrei prezent Nicolicea Eugen prezent Nistor Laurenţiu absent Niţă Mihai prezent Niţă Nicu prezent Nosa Iuliu prezent Olar Corneliu prezent Olteanu Daniel prezent Oprea Dumitru absent Oprişcan Mihai Doru prezent Oros Nechita-Adrian prezent Oteşanu Daniela prezentă Palăr Ionel absent Pambuccian Varujan prezent Paraschiv Rodica prezentă Paşcan Emil-Marius absent Pau Radu-Adrian prezent Păle Dănuţ prezent Petreţchi Nicolae-Miroslav prezent Petric Octavian absent Pirtea Marilen-Gabriel prezent Pistru-Popa Eusebiu-Manea absent Pleşoianu Liviu Ioan Adrian absent Plumb Rovana prezentă Ponta Victor-Viorel absent Pop Andrei prezent Pop Georgian prezent Pop Rareş-Tudor prezent Popa Florin prezent Popa Mihai Valentin absent Popa Ştefan-Ovidiu prezent Popescu Mariana-Venera prezentă Popescu Nicolae-Daniel prezent Popescu Pavel prezent Popescu Virgil-Daniel prezent Preda Cezar-Florin prezent Predoiu Marian-Cătălin prezent Presură Alexandra prezentă Prisnel Adrian-Claudiu prezent Prişcă Răzvan Sorin absent Prună Cristina-Mădălina prezentă Radu Anişoara prezentă Radu Nicolaie-Sebastian-Valentin prezent Raeţchi Ovidiu Alexandru prezent Răcuci Claudiu-Vasile prezent Rădulescu Alexandru prezent Rădulescu Cătălin-Marian prezent Rădulescu Dan-Răzvan prezent Răduţ Violeta prezentă Rodeanu Bogdan-Ionel prezent Roman Florin-Claudiu prezent Roman Ioan Sorin prezent Romanescu Cristinel prezent Roşca Lucreţia prezentă Rotaru Alexandru prezent Rotaru Răzvan-Ilie prezent Săftoiu Ana Adriana prezentă Sămărtinean Cornel-Mircea absent Schelean-Şomfelean Valeria-Diana prezentă Sebestyén Csaba-István prezent Sefer Cristian-George prezent Seidler Cristian-Gabriel absent Seres Dénes prezent Sighiartău Robert-Ionatan prezent Simion Lucian-Eduard prezent Simionca Ionuţ prezent Simonis Alfred-Robert prezent Sitterli Ovidiu-Ioan absent Socotar Gheorghe-Dinu prezent Solomon Adrian prezent Spânu Ion absent Stamatian Vasile-Florin prezent Stanciu-Viziteu Lucian-Daniel prezent Stancu Florinel prezent Stativă Irinel Ioan prezent Stănescu Alexandru prezent Steriu Valeriu-Andrei prezent Stoica Bogdan-Alin absent Stroe Ionuţ-Marian prezent Suciu Matei prezent Suciu Vasile-Daniel prezent Surgent Marius-Gheorghe prezent Szabó Ödön prezent Şarapatin Elvira prezentă Şerban Ciprian-Constantin prezent Şişcu George prezent Şotcan Theodora prezentă Şovăială Constantin prezent Ştefan Corneliu prezent Ştefan Ion prezent Ştefan Viorel prezent Ştefănescu Eliza-Mădălina absentă Ştirbu Gigel-Sorinel absent Tabugan Ion prezent Tănăsescu Alina-Elena prezentă Teiş Alina prezentă Terea Ioan prezent Tîlvăr Angel prezent Todor Adrian prezent Todoran Adrian-Mihăiţă prezent Toma Ilie prezent Tomac Eugen prezent Trăilă Cristina prezentă Tripa Florin-Dan prezent Tudor Beatrice prezentă Turcan Raluca prezentă Turcescu Robert-Nicolae prezent Tuşa Adriana Diana prezentă Ungureanu Emanuel-Dumitru prezent Ursu Răzvan-Ion prezent Varga Glad-Aurel absent Varga Vasile absent Vasile Daniel prezent Vasilică Radu Costin prezent Vass Levente prezent Văcaru Alin Vasile absent Velcea Nicolae prezent Vexler Silviu prezent Vişan George-Gabriel prezent Vîlceanu Dan absent Vîrză Mihăiţă prezent Vlad Sergiu Cosmin prezent Vlase Petru Gabriel prezent Vlăducă Oana-Silvia prezentă Voicu Mihai Alexandru absent Vosganian Varujan prezent Vrăjitoru Sorinel-Marian prezent Weber Mihai prezent Zainea Cornel prezent Zamfira Constantin-Cătălin prezent Zisopol Dragoş Gabriel prezent Seidler Cristian, prezent.
Petru Gabriel Vlase Gata? Vă rog. Aţi terminat? Comisia pentru numărare, vă rog, şi cu cei doi secretari, la Sala Biroului permanent. Şi cu urnele. După pauză
Petru Gabriel Vlase Domnul deputat Cătălin Rădulescu... Reluăm lucrările. Vă rog să prezentaţi procesul-verbal privind rezultatul votului.
Cătălin-Marian Rădulescu Mulţumesc, domnule preşedinte. Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de deputaţi asupra Proiectului de Hotărâre privind cererea de urmărire penală a doamnei Rovana Plumb, fost ministru al mediului şi schimbărilor climatice, în prezent deputat în Parlamentul României, în Dosarul nr. 218/P/2017. Comisia de numărare şi validare a voturilor, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de deputaţi prin vot secret cu bile asupra Proiectului de Hotărâre privind cererea de urmărire penală a doamnei Rovana Plumb, fost ministru al mediului şi schimbărilor climatice, în prezent deputat în Parlamentul României, în Dosarul nr. 218/P/2017, a constatat următoarele: - numărul total al deputaţilor: 329; - numărul deputaţilor prezenţi: 284; - numărul total de voturi exprimate: 284; - numărul de voturi anulate: 1; - numărul de voturi valabil exprimate: 283, din care: - voturi pentru: 99; - voturi contra: 184. Potrivit art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi a art. 157 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, hotărârea se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Având în vedere că din totalul de 329 de deputaţi au fost prezenţi 284, din care 99 au votat pentru, se constată că nu a fost adoptată Hotărârea privind cererea de urmărire penală a doamnei Rovana Plumb, fost ministru al mediului şi schimbărilor climatice, în prezent deputat în Parlamentul României, în Dosarul nr. 218/P/2017.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Potrivit rezultatului, Proiectul de Hotărâre privind cererea de urmărire penală nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat. Ordinea de zi, epuizată. Mulţumesc. Închidem şedinţa. Şedinţa s-a încheiat la ora 13,34.