17 octombrie 2017 – Aprobarea suplimentării ordinii de zi.

Petru Gabriel Vlase Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală. Sunt 113 colegi înregistraţi până la acest moment. Programul de lucru: până la 11,30 - dezbateri; pauză până la ora 12,00; la 12,00 - vot final. La încheierea şedinţei, Birou permanent, dacă nu intervin modificări în timpul şedinţei. Vă rog. Intervenţii la începutul şedinţei, acum, dacă sunt? Poftiţi, domnule Munteanu.

Ioan Munteanu Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am acordul celorlalţi lideri ai grupurilor parlamentare pentru suplimentarea ordinii de zi cu PL-x 231/2017. Este un proiect de lege pentru acceptarea amendamentelor adoptate prin diferite decizii, la Geneva, în 2012. Altfel, acest proiect de lege trece tacit.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Aveţi cartelele de vot pregătite, stimaţi colegi? Vă rog, vot. 87 de voturi pentru, o abţinere, un coleg care nu votează.