16 octombrie 2017 – Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Petru Gabriel Vlase Stimaţi colegi, bună ziua. Vă rog, liderii de grup să-şi invite colegii în sala de şedinţă. Declar deschisă şedinţa de astăzi şi anunţ că sunt prezenţi, până în acest moment, înregistraţi, 207 colegi. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele de azi şi de mâine; programul de lucru pentru 16-20 octombrie; lista rapoartelor depuse în perioada 10-16 octombrie de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Cameră şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Potrivit programului de lucru, astăzi, de la ora 17,00, avem răspunsuri orale şi prezentarea interpelărilor adresate Guvernului. Eu ştiam că nu mai sunt acestea... Nu mai avem interpelări azi. Conform cutumei, la "Ora Guvernului" nu se mai fac interpelări.