Petru Gabriel Vlase Deci ne întoarcem la 5. 5. Proiectul de Hotărâre pentru constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei. Proiectul a fost distribuit. Comentarii? Vă rog. Domnul Cupşa.
Ioan Cupşa Onorată conducere, Doamnelor parlamentari, Domnilor parlamentari, Partidul Naţional Liberal va vota împotriva acestui Proiect de constituire a Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu obiectivele pe care dumneavoastră le cunoaşteţi. Credem noi că această procedură specială nu face altceva decât să acopere o neputinţă şi o lipsă de eficienţă a majorităţii, care, timp de 10 luni de zile, n-a putut să treacă prin comisiile juridice şi mai apoi să supună votului în plen modificări ale legilor care privesc justiţia, absolut esenţiale. Drept urmare, credem noi, este doar un subterfugiu. Suspectăm, de asemenea, că această constituire a unei comisii speciale ascunde cu totul şi cu totul un alt proiect, legat de - credem noi - modificarea normelor juridice privitoare la răspunderea penală, în aşa fel încât beneficiarii să fie cei care vremelnic conduc această ţară. Volumul obiectivelor care constituie obiectul de activitate, luate toate împreună, ale acestei comisii, ne arată - cred eu, şi crede şi partidul pe care îl reprezint - că în fapt se ascunde şi nu se doreşte... Deci volumul foarte mare al acestor obiective ascunde numai dorinţa de a modifica legile privitoare la Codul penal şi Codul de procedură penală de către majoritate, precum şi de a modifica legile justiţiei. Vă atenţionez că legile justiţiei au fost lăsate undeva mai la urmă. Este punctul 10 din obiectivele pe care dumneavoastră ni le propuneţi, cei de la majoritate. Aceste legi ale justiţiei, care ar fi trebuit să treacă printr-o procedură comună, cu o dezbatere potrivită, în mod absurd, vor trece alături de toate celelalte modificări, încă o dată încărcând rolul acestei comisii, într-un mod practic de neacceptat. Eu vă mulţumesc. Aceasta a fost poziţia Partidului Naţional Liberal. Subliniez încă o dată: nu vom susţine şi, drept urmare, nu vom vota înfiinţarea acestei comisii speciale. Vă solicităm ca dezbaterea textelor normative în vigoare să se facă în procedura comună, astfel cum s-a mai întâmplat şi cum este posibil. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Domnul Márton Árpád. Vă rog, stafful, să vă uitaţi puţin în calculatorul acela, că eu îl văd pe domnul Olar vorbind aici, de vreo 30 de minute. Şi nu mai înţeleg cine vorbeşte şi cum vorbeşte...
Árpád-Francisc Márton Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Grupul nostru parlamentar a depus un proiect de lege prin care am încercat să obligăm Guvernul, Ministerul Justiţiei şi Parlamentul să acţioneze într-o procedură de urgenţă pentru modificarea tuturor articolelor din oricare lege care a fost găsită a fi neconstituţională, din moment ce avem o prevedere legală că în 45 de zile dacă nu modificăm articolul respectiv, articolul respectiv dispare. Ei bine, am depus de vreo doi ani acest proiect de lege. N-am reuşit să îl adoptăm. Pentru că din moment ce am dat nişte obligaţii onor Ministerului Justiţiei, e neconstituţional. Că am privat Parlamentul de dreptul lui de a avea o iniţiativă de a modifica astfel de legi - e adevărat că n-avea obligativitatea de a modifica articolul, că nu pot să nominalizez un deputat care să vină cu o iniţiativă pentru modificarea unui articol neconstituţional. La Senat s-a înfiinţat o comisie constituţională care se ocupă, nu se ocupă... Dar rămân articole întregi din legi, din cele patru coduri, dar şi din legi speciale, care au fost găsite neconstituţionale şi nu se întâmplă nimic. Ei bine, înfiinţăm această comisie să facem treabă. Măcar ce putem să facem, în aceste 150 de zile. Este nevoie de aşa ceva. Deci, stimaţi colegi liberali, dacă n-aţi fost de acord cu iniţiativa noastră, ca să vină proiectul de lege în 20 de zile de la Ministerul Justiţiei, să treacă prin Guvern, să treacă prin Parlament, atunci măcar să fiţi de acord ca Parlamentul să ia în mână această problemă. Că avem zeci de articole găsite neconstituţionale - care se aplică, din păcate, deşi conform legii n-ar trebui să fie aplicate -, oameni condamnaţi pe articole care au fost găsite a fi neconstituţionale, care stau în închisori pe degeaba. Şi noi nu facem nimic. Păi, să facem! Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Alte intervenţii dacă mai sunt? Nu. La articole. La titlu? Adoptat. La preambul? Adoptat. Art. 1? Art. 2? Art. 3? Art. 4? Art. 5? Art. 6? Art. 7? Intervenţii? Nu. Adoptate. La componenţă, la anexă, înţeleg că PMP-ul vrea să-şi anunţe membrul acum, în plen, pentru că n-au depus hârtia. Domnul Codreanu.
Constantin Codreanu Propunerea noastră este domnul senator Dorin Bădulescu.
Petru Gabriel Vlase Cum? Încă o dată. Dorin...?
Constantin Codreanu Bădulescu.
Petru Gabriel Vlase Bădulescu. E în regulă. Cu această propunere făcută în plen şi cu cele depuse la secretariat, în scris, vă supun votului Proiectul de Hotărâre, în ansamblul său. Cine este pentru? 167 de voturi pentru, cu 62 de voturi împotrivă. Prin diferenţă am făcut. Împotrivă, USR-ul şi PNL-ul: 62. Deci e mai bine cum am zis eu, nu? Abţineri? Nu sunt. Colegi care nu votează? Nu. Aprobat.