Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ziua de 15 septembrie, pe care o sărbătorim începând cu 2007 ca Ziua Internaţională a Democraţiei, are anul acesta o însemnătate cu totul specială pentru Parlamente şi pentru organizaţia lor mondială - Uniunea Interparlamentară. Tema propusă de ONU pentru Ediţia 2017 este "Apărarea democraţiei - cea de a 20-a aniversare a Declaraţiei Universale privind Democraţia" - un bun prilej pentru a reaminti că alegerea datei de 15 septembrie semnifică, în fapt, deplina recunoaştere şi susţinere a principiilor democraţiei, a instrumentelor guvernării democratice şi a democratizării relaţiilor internaţionale, aşa cum au fost ele afirmate şi asumate de parlamentarii din 138 de ţări, în 15 septembrie 1997, când, sub egida Uniunii Interparlamentare, a fost adoptată Declaraţia Universală privind Democraţia. Cei douăzeci de ani care au trecut de atunci nu au făcut decât să adauge Declaraţiei un plus valoare, precum şi recunoaştere internaţională. Concepute fiind în spiritul democraţiei ca "ideal cu valoare universală", ca "drept fundamental al cetăţeanului" şi, în acelaşi timp, ca "obiectiv fondat pe valori comune", principiile şi ţintele formulate în Declaraţie au trecut pragul dintre milenii, păstrându-şi neştirbite actualitatea şi importanţa. Vă propun, deci, să ne alăturăm demersurilor colegilor parlamentari şi cetăţenilor din întreaga lume şi să ne reamintim câteva dintre trăsăturile definitorii ale unei democraţii, aşa cum sunt evidenţiate în acest document: dialogul, educaţia şi cooperarea internaţională. Între prevederile care consfinţesc principiile democraţiei şi elementele guvernării democratice, regăsim: respectarea pluralismului politic, a tuturor libertăţilor şi a drepturilor cetăţeneşti - politice, economice, sociale sau culturale -, asigurarea unei guvernări eficiente, transparente şi responsabile, cultivarea voinţei şi capacităţii cetăţenilor de a participa la procesele democratice. Mai mult, Declaraţia afirmă că, în lipsa consensului, orice disensiune trebuie să îşi găsească rezolvarea prin dialog, un dialog constructiv, tolerant, în deplinul respect al legii, aceeaşi pentru toţi. Dialogul reprezintă principala forţă motrice a consolidării democraţiei în oricare dintre statele lumii şi, mai mult, cecul în alb al dezvoltării democratice şi durabile la nivel global. Reamintesc cu plăcere aici una dintre cele mai frumoase definiţii ale democraţiei şi anume, aceea pe care cunoscutul om politic Ion Raţiu ne-o oferea, la doar un an după înlăturarea regimului totalitar comunist: "Chintesenţa democraţiei se poate exprima într-o singură frază. Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine. Dacă eşti în stare să faci treaba asta, atunci am început să învăţăm ce însemnează democraţia". Această logică a întăririi dezbaterii democratice conduce firesc la ideea că o democraţie funcţională, bazată pe participarea cetăţenilor la procesele decizionale, în mod direct şi prin reprezentanţii democratic aleşi, impune acordarea unei atenţii sporite investiţiei în capitalul uman. Realităţile cotidiene ne dovedesc din plin că înţelegerea corectă şi modul de raportare la provocările lumii în care trăim, de orice natură ar fi ele, depind intrinsec de gradul de educaţie. Prin urmare, încurajarea civismului ne obligă să luăm în calcul faptul că buna-credinţă trebuie să completeze, dar este exclus să poată înlocui educaţia, atunci când este vorba despre luarea celor mai corecte decizii privind viitorul României şi dezvoltarea ei politică, economică sau socială. Atât timp cât promovăm consolidarea democraţiei şi creăm mecanisme pentru ca vocea fiecărui cetăţean să conteze, nu ne putem permite să ne asumăm riscul imens al neglijării rolului şi potenţialului educaţiei şi trebuie să avem permanent în vedere asigurarea accesului egal la educaţie de calitate, pe tot parcursul vieţii, pentru fiecare dintre cetăţenii acestei ţări. Stimaţi colegi, Ultimul dintre aspectele pe care, aşa cum spuneam la început, doresc să îl aduc în prim plan astăzi, este dimensiunea internaţională a democraţiei, căreia, deloc întâmplător, documentul UIP i-a rezervat o parte distinctă. Poziţionarea României pe scena internaţională nu lasă nicio urmă de echivoc - ţara noastră apără şi promovează principiul gestionării democratice a problemelor globale, respectarea dreptului internaţional şi s-a aflat printre promotorii creării Curţii Penale Internaţionale, despre care UIP afirma, acum două decenii, că va contribui la întărirea justiţiei penale internaţionale, sancţionând corespunzător criminalitatea internaţională şi actele de încălcare gravă a drepturilor omului. Ceea ce aş dori să subliniez în acest context este importanţa crescândă pe care o are pentru - cu ghilimele de rigoare - "sănătatea" relaţiilor internaţionale amprenta democratică a diplomaţiei parlamentare care, mai cu seamă în ultimii ani, secondează temele majore ale diplomaţiei tradiţionale, conferind astfel un plus de legitimitate şi asigurând susţinerea unor decizii importante pentru cetăţeni. Constatăm în acest sens, şi promovăm la rândul nostru în cadrul reuniunilor interparlamentare, rolul crescând al formatelor extinse de conlucrare naţională şi internaţională care reunesc guverne, parlamente, mediu de afaceri, societate academică şi societate civilă. Auzim în spaţiul public, deseori cu sens peiorativ, afirmaţia că "democraţia noastră românească este originală", cu toate că este unanim recunoscut pe plan mondial - şi Declaraţia UIP reafirmă acest adevăr - că valorile democraţiei sunt universale, că nu există un model unic de democraţie şi că, oricare ar fi acesta, va fi întotdeauna perfectibil şi, mai mult decât atât, singurul capabil de autoperfecţionare. De altfel, analiştii politici de marcă ai acestei epoci frământate de numeroase transformări - unele naturale, altele induse - şi provocări - unele reale, altele cultivate -, nu dau semne că s-ar teme de apariţia democraţiilor originale, ci de apariţia falselor democraţii. Este vorba despre mixtura toxică între democraţie şi dictatură, preluată de limba română ca "dictocraţie", încă insuficient conceptualizată, care se referă la acea democraţie înşelătoare în care, sub camuflajul unor aparente practici şi instituţii democratice, puterea se exercită absolut abuziv şi dictatorial. Şi se pune întrebarea dacă nu cumva, o dată instaurat, acest fals sistem democratic va fi capabil de autoperfecţionare? Eu cred că nu ar trebui să ne îngrijoreze originalitatea democraţiei româneşti. Ceea ce consider cu adevărat important pentru noi toţi este să ne asigurăm că democraţia românească este absolut autentică, perfect funcţională şi că este originală în măsura în care serveşte pe deplin interesului naţional. În acest sens, orice activitate oficială la nivel bilateral sau multilateral, la care participăm în calitate de reprezentanţi aleşi ai Parlamentului României, trebuie să constituie o oportunitate pentru a face cunoscute valorile naţionale şi universale în care credem, aspiraţiile şi proiectele noastre de viitor, expertiza pe care am dobândit-o în anumite domenii şi, în egală măsură, o oportunitate pentru a cunoaşte, a înţelege şi a învăţa din experienţele altor state ale lumii. Voi încheia aici acest moment dedicat aniversării celor douăzeci de ani de la adoptarea, de către Uniunea Interparlamentară, a Declaraţiei Universale privind Democraţia, împărtăşindu-vă convingerea că promovarea, apărarea şi consolidarea democraţiei - care, de altfel, ar trebui să se regăsească, în modul cel mai firesc, între preocupările fiecărui român, indiferent de locul de pe acest pământ în care trăieşte şi munceşte -, vor constitui întotdeauna fundamentul oricăruia dintre proiectele esenţiale ale devenirii noastre ca naţiune şi stat. Vă mulţumesc! (Aplauze.)
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc.