4 septembrie 2017 – Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind validarea unor mandate de deputat. (PH CD 69/2017) ( adoptat )

Nicolae-Liviu Dragnea La primul punct al ordinii de zi de astăzi sunt înscrise validarea unor mandate de deputat şi depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor de către deputaţii ale căror mandate au fost validate. Îl invit pe domnul deputat Ion Mocioalcă, preşedintele Comisiei de validare, să prezinte raportul acestei comisii. Domnule deputat, aveţi microfonul.

Ion Mocioalcă Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă prezint Raportul pentru validarea unor mandate de deputat, discutat astăzi în Comisia de validare. Comisia de validare a luat cunoştinţă de faptul că au devenit vacante patru locuri de deputat, ca urmare a decesului doamnei deputat Coste Marina-Adelina şi a demisiilor domnilor deputaţi Iacomi Iulian, Badea Leonardo şi Truşcă Constantin. Astfel, potrivit art. 228 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, locul vacant va fi ocupat de către supleantul imediat următor de pe lista partidului politic, alianţei politice sau alianţei electorale, dacă, până la data validării mandatului, partidul politic, alianţa politică sau alianţa electorală pentru care a candidat confirmă în scris că aparţine acesteia. Asupra legalităţii alegerii supleantului, Comisia de validare va prezenta Camerei Deputaţilor un raport. Procedând la examinarea documentelor depuse pentru validarea mandatelor şi având în vedere lista supleanţilor, comunicată Comisiei de validare de Biroul Electoral Central, şi adresa Partidului Social Democrat, Comisia de validare a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ocuparea locurilor de deputat vacante şi propune validarea mandatelor de deputat pentru următoarele persoane: domnul Gherman Dumitru, Circumscripţia electorală nr. 5 Bihor, candidat pe lista Partidului Social Democrat, în locul doamnei Coste Marina-Adelina; domnul Vrăjitoru Sorinel-Marian, Circumscripţia electorală nr. 12 Călăraşi, candidat pe lista Partidului Social Democrat, în locul domnului Iacomi Iulian; doamna Gilia Claudia, Circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa, candidat pe lista Partidului Social Democrat, în locul domnului Badea Leonardo; doamna Teiş Alina, Circumscripţia electorală nr. 27 Mehedinţi, candidat pe lista Partidului Social Democrat, în locul domnului Truşcă Constantin. Prezentul raport a fost adoptat cu unanimitate de voturi de către membrii prezenţi ai comisiei. Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor validarea mandatelor de deputat prevăzute în prezentul raport, precum şi adoptarea hotărârii anexate. Mulţumesc.

Nicolae-Liviu Dragnea Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă aveţi obiecţii sau comentarii cu privire la Raportul Comisiei de validare, vă rog să le exprimaţi. Nu sunt. În aceste condiţii, urmează votul asupra Raportului Comisiei de validare. Potrivit art. 10 alin. (2) din Regulament, validarea sau invalidarea mandatului de deputat se face cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot. Supun votului dumneavoastră Raportul Comisiei de validare. Să înceapă votul. Cu 180 de voturi pentru, zero voturi contra, zero abţineri, 4 nu votează, Raportul Comisiei de validare a fost aprobat. Prin urmare, au fost validate patru mandate de deputat.