28 iunie 2017 – Aprobarea ordinii de zi.

Petru Gabriel Vlase Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sala de şedinţă. Stimaţi colegi, Declar deschisă şedinţa. Vă rog să luaţi loc în bănci. Şi-au înregistrat prezenţa, până în acest moment, 310 colegi. Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite de Birourile permanente reunite, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite. Dacă aveţi comentarii sau obiecţii în legătură cu proiectul ordinii de zi? Domnul Vela.

Petru Gabriel Vlase Nu... Domnule Vela, primele proiecte sunt cu vot deschis! Fostul punct 3 - Numirea preşedintelui ASF - ar fi.

Petru Gabriel Vlase Bun. În concluzie, avem prima propunere de schimbare a ordinii de zi - aducerea de pe poziţia 7 pe poziţia 3 a numirii unui membru în Colegiul CNSAS. Vă rog să votaţi. Împotrivă? Nu. Abţineri? Colegi care nu votează? Nu. Unanimitate. Şi a doua propunere, ca modalitate de vot, vă mai explic eu încă o dată, ce am înţeles eu. La numirea membrului în Colegiul CNSAS va fi apel nominal. Votul va fi cu apel nominal şi cu vot prin strigare, voce. După ce veţi îndeplini această procedură de vot, trecem şi luăm buletinele de vot pentru cele trei puncte - 3, 4 şi 5 -, după care vom mai avea încă un vot cu buletine pentru punctul 6. Punctele 1 şi 2 sunt cu vot deschis. Vă mulţumesc. Vot. Pentru? Împotrivă? Abţineri? Colegi care nu votează? Unanimitate.