27 iunie 2017 – Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Macedonia privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti, la 4 august 2016 (PL-x 224/2017). ( rămas pentru votul final )

Petru Gabriel Vlase 19. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Macedonia privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 4 august 2016. Comisia?

Bogdan-Ionel Rodeanu Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere, pe fond, cu Proiectul de Lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Macedonia privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 4 august 2016, trimis cu adresa PL-x 224/2017. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Proiectul de lege a fost avizat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, prin Hotărârea nr. 45 din 23 mai 2017. Acordul supus ratificării are ca obiect de reglementare protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, în cadrul unor activităţi ce presupun cooperarea directă între părţi sau încheierea şi derularea unor contracte clasificate între persoanele juridice din România şi Macedonia. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. În urma dezbaterilor, în şedinţa din 19 iunie 2017, membrii comisiei, cu unanimitate de voturi, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege, în forma prezentată.

Petru Gabriel Vlase Dezbateri? Nu. Vot final.