Petru Gabriel Vlase 22. Propunerea legislativă privind reducerea evaziunii fiscale prin măsuri de stimulare a cumpărărilor. Comisii? Domnul Badea.
Leonardo Badea Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Raport comun asupra Propunerii legislative privind reducerea evaziunii fiscale prin măsuri de stimulare a cumpărărilor. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru industrii şi servicii au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu propunerea legislativă mai sus menţionată. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă. Propunerea legislativă are un aviz negativ al Comisiei juridice şi un aviz negativ al Comisiei pentru administraţie publică. Propunerea legislativă supusă dezbaterii are un obiect de reglementare care vizează acordarea unor recompense valorice sub formă de vouchere de cumpărări, nenominalizate, sau sub forma unei valori debitate într-un cont bancar special cu cardul de credit, în scopul reducerii evaziunii fiscale. În urma examinării Propunerii legislative privind reducerea evaziunii fiscale, comisiile mai sus enumerate şi care au fost sesizate în fond au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea acesteia, din următoarele considerente: legislaţia în vigoare prevede măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, iar propunerea legislativă este defectuos formulată, fixarea termenului de plată a TVA contravine Codului fiscal, o persoană impozabilă nu datorează bugetului de stat taxa colectată pentru operaţiunile efectuate, ci diferenţa între taxa colectată şi taxa deductibilă dintr-o perioadă fiscală. Toate aceste lucruri ar contraveni inclusiv obligaţiilor europene pe care România şi le-a asumat, în cadrul armonizării impozitelor indirecte şi directe. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Domnul Ciuhodaru.
Tudor Ciuhodaru Mulţumesc, domnule preşedinte. Ideea este generoasă. Acordarea acelor vouchere, practic 5 lei la suta de lei din achiziţii să poată fi deductibilă de fiecare familie, am putea spune că este chiar aceeaşi idee din impozitul pe gospodărie, făcută de data aceasta de cei din partea cealaltă a sălii. Dar încălcarea acelor dispoziţii prevăzute de Consiliul Europei, cu termenul de fixare a TVA-ului, poate să ducă la declanşarea procedurii de infringement, şi un astfel de proiect de lege nu este aplicabil. Din acest punct de vedere, îmi doresc să existe cât mai multe deduceri pe acest domeniu, pentru că nu uitaţi că în momentul în care am redus TVA-ul de la 24%, la 9% la produsele alimentare, a scăzut şi evaziunea fiscală de la 68%, la 20%. Măsură bună, dar nu tocmai fericit formulată legislativ. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Domnul Neagu?
Nicolae Neagu Mulţumesc, domnule preşedinte. Orice măsură venită justificat pentru a diminua ceea ce înseamnă evaziune fiscală, este bine-venită. În esenţă, proiectul acesta de lege pentru introducerea unor vouchere ca formă de recompensă, de recunoaştere a plăţilor efectuate la vedere, este bine-venit, motiv pentru care noi vom vota împotriva respingerii, deci conform proiectului susţinut la Senat şi la Cameră. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Altcineva? Mai facem una.