30 mai 2017 – Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2005 privind transporturile rutiere (PL-x 725/2010). ( rămas pentru votul final )

Petru Gabriel Vlase 21. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere. Comisia? Domnul Bode, Comisia pentru transporturi.

Lucian Nicolae Bode Mulţumesc, domnule preşedinte. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a fost sesizată cu dezbaterea pe fond a acestui act normativ, Camera Deputaţilor fiind Cameră Decizională. La întocmirea prezentului raport comisia a avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Consiliului Economic şi Social, Comisiei pentru administraţie publică şi Comisiei juridice. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările şi completările ulterioare, intervenţiile legislative vizând eficientizarea programelor de transport rutier public de persoane, stabilirea condiţiilor de obţinere a licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier, modificarea perioadei de valabilitate a licenţelor de transport şi a copiilor conforme ale certificatului de transport pe cont propriu, precum şi stabilirea unor reguli privind fixarea încărcăturii în vehicule. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise redate în anexa la prezentul raport, deoarece acest act normativ a fost abrogat de art. 93 al Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Intervenţii, dezbateri generale? Domnul Şova.

Lucian Şova Mulţumesc, domnule preşedinte. Am vrut să intervin mai mult pentru a sublinia o chestie de formă, decât de fond. Noi votăm un proiect de aprobare a unei legi de respingere a unui proiect de lege care, de fapt, nu a fost adoptat la timp, astfel încât Guvernul a intervenit prin altă ordonanţă şi a pus în ordine ceea ce trebuia de fapt să fie adoptat de noi. Trag un semnal de alarmă, în sensul că uneori termenele de dezbatere sunt prea lungi, astfel încât Guvernul este nevoit, mai ales în domeniul transporturilor rutiere, unde activităţile sunt extrem de dinamice şi unde sunt nişte condiţionalităţi temporale legate de autorizarea unor activităţi de transport, repet, deci Guvernul este uneori nevoit să intervină cu acte normative de urgenţă succesive, din cauza unor întârzieri care se petrec în procesul legislativ. Sper ca acest lucru să nu se mai repete pe viitor.

Petru Gabriel Vlase Să nu se mai întâmple aşa ceva! Alte intervenţii? Nu mai sunt. La amendamente? Nu. Vot final.