Petru Gabriel Vlase 12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea art. 8 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe; în procedură de urgenţă. Comisia pentru administraţie? Domnul Avram.
Constantin Avram Mulţumesc, domnule preşedinte. Voi da citire raportului. În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a fost sesizată, prin adresa PL-x 201/2017, cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea art. 8 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 8 mai 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României. La întocmirea prezentului raport, Comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 8 din Legea nr. 152/1998, în sensul asigurării unei protecţii sociale mai ales pentru persoanele cu venituri reduse, prin limitarea cuantumului chiriei, determinat după aplicarea tuturor coeficienţilor de ponderare. Potrivit prevederilor art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, comisia a examinat proiectul de lege în şedinţa din 23 mai 2017. La şedinţă au participat 20 deputaţi, din totalul de 24 de membri ai comisiei. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de membrii comisiei, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, un vot împotrivă, adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea art. 8 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu amendamentele admise, prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Dezbateri? Domnul Roman.
Florin-Claudiu Roman Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Grupul PNL susţine adoptarea acestui proiect de lege, nu pentru că rezolvă o problemă de natură socială, ci pentru că este o chestiune de echitate şi practic acest proiect rezolvă problema discriminărilor între cei care beneficiază de locuinţe de la ANL, înainte şi după aplicarea coeficienţilor de ponderare. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Alte intervenţii? Nu. La articole? Nu. Cu amendamentele admise, proiectul de lege merge la votul final.