23 mai 2017 – Reexaminarea Legii pentru completarea art.7 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.1.598 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.924 din 27 decembrie 2011 (PL-x 442/2009/2013). ( rămasă pentru votul final )

Petru Gabriel Vlase 16. Reexaminarea Legii pentru completarea art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.598 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011. Comisii? Juridică. Domnul Varga.

Vasile Varga Mulţumesc, domnule preşedinte. Au fost etape importante de derulare a procedurii legislative asupra acestei legi. În 2009 Senatul a respins propunerea legislativă, iar în noiembrie 2009 Camera Deputaţilor adoptă propunerea legislativă. În aceste condiţii, Preşedintele României a cerut Parlamentului, în noiembrie 2009, reexaminarea Legii pentru completarea art. 7. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, tot în 2010, a respins cererea de reexaminare. Camera Deputaţilor, în şedinţa din 2011, a supus la vot raportul înlocuitor de admitere a cererii de reexaminare şi de respingere, iar raportul comisiei nu a trecut, întrucât nu a întrunit numărul necesar de voturi, pentru că era lege organică. Din stenograma şedinţei nu rezultă că a fost supusă la vot legea, ci doar raportul. În aceste condiţii, şi în absenţa unui vot expres asupra legii aflate în reexaminare, Preşedintelui României i-a fost transmisă spre promulgare Legea pentru completarea art. 7 şi a sesizat Curtea Constituţională. Curtea apreciază, în speţă, cererea de reexaminare viza anumite aspecte concrete, întocmindu-se un raport asupra acesteia, care a fost supus votului final. Or, dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Constituţie face menţiunea expresă: "legea adoptată după examinare". Curtea constată că aceste norme constituţionale impun supunerea la votul final a legii, şi nu a raportului privind cererea de reexaminare a Preşedintelui României. În concluzie, prin Decizia nr. 1.598/2011, Curtea Constituţională constată că Legea pentru completarea art. 7 din Legea nr. 50 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii este neconstituţională. Senatul, în 12 februarie 2013, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins din nou proiectul de lege. Membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, la 5 martie 2017, au hotărât, în unanimitate de voturi, să admită cererea de reexaminare, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale şi să respingă Legea pentru completarea art. 7. Comisia juridică a analizat cererea de reexaminare pe parcursul mai multor şedinţe şi a hotărât adoptarea Legii pentru completarea art. 7. Membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, în 2016, au reanalizat cererea de reexaminare, raportul preliminar şi raportul preliminar II de adoptare a legii cu amendamentele admise ale Comisiei juridice şi punctul de vedere negativ al Guvernului. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, s-a constatat că la emiterea autorizaţiei de construcţie Autoritatea Administraţiei Publice emitente asigură garanţia faptului că documentele de execuţie sunt elaborate corespunzător. Cele două comisii, în final, cu majoritate de voturi, admit cererea de reexaminare, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, şi resping Legea pentru completarea art. 7 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi, de asemenea, resping toate amendamentele prezentate în anexă.

Petru Gabriel Vlase Am înţeles. Dezbateri generale? Nu sunt. Reamintesc faptul că raportul comisiei propune respingerea. Legea merge la votul final. Ne revedem la 11,55.