Petru Gabriel Vlase Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, consacrată primirii răspunsurilor orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice. După aceea, avem interpelări. Ministerul Mediului - doamna Intotero? Nu mai e necazul. Ministerul Transporturilor - doamna Intotero? La fel, da?
Petru Gabriel Vlase Ministerul Transporturilor - doamna Lungu Tudoriţa? La fel. Doamna deputat e mulţumită, a şi primit răspunsul şi e mulţumită? A, n-aţi primit răspunsul. Păi, atunci, doamna Grigore Maria Magdalena e aici? Vă rog.
Petru Gabriel Vlase Doamnă deputat, Dacă vreţi lămuriri, două minute. Vreţi să mai interveniţi, doamnă deputat? Nu. Mulţumesc. Ministerul Transporturilor - domnul Movilă. Doamnă secretar de stat, vă rog.
Petru Gabriel Vlase Vă rog, două minute, domnule deputat.
Petru Movilă Domnule preşedinte, Stimată doamnă secretar de stat, Sunt convins că într-adevăr sunt probleme la TAROM. Se face redefinire, înţeleg, se vor achiziţiona nave, se stabilesc noi trasee. Însă dacă toate acestea sunt adevărate, cred că există un program, iar în baza acestui program, cred că suspendarea unor rute, anularea lor sau noi trasee pot fi comunitate din timp, astfel încât ieşenii şi toţi cei care sunt în zona Moldovei şi folosesc Aeroportul Iaşi să ştie din timp, să-şi programeze activităţile, astfel încât să nu fie în situaţii penibile, să aştepte pe aeroport sau, mai grav, să nu existe conflicte energice, violente, cu reprezentanţii TAROM. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Mai vreţi să mai răspundeţi? Vă rog. Tot aici? Nu. Următoarea. Tot dumneavoastră, doamnă secretar de stat. Tot pentru domnul Movilă.
Petru Gabriel Vlase Îl înmânaţi, mai bine, că avem doar 3 minute la dispoziţie.
Petru Gabriel Vlase Deci un răspuns sintetic de 3 minute şi cel elaborat, în scris, la domnul deputat.
Petru Gabriel Vlase Încheiaţi, vă rog! (Domnul deputat Petru Movilă solicită luarea cuvântului.) Domnule deputat, nu pot vorbi aşa cu dumneavoastră! Am oprit-o pe doamna secretar de stat. Veniţi la microfon!
Petru Movilă Mulţumesc mult. O să renunţ la o altă la o altă întrebare, interpelare şi o să rog să permiteţi să se continue cu răspunsul, pentru că este un proiect foarte important pentru Iaşi şi Moldova şi de-a lungul timpului am avut foarte multe răspunsuri contradictorii. Inclusiv în bugetul de stat s-au aprobat fonduri pentru studiu de fezabilitate şi ulterior fondurile au dispărut. De aceea, vă rog, voi ceda la altă interpelare timpul, şi aştept încă trei minute răspunsul.
Petru Gabriel Vlase La care, domnule deputat?
Petru Movilă Legat de situaţia întreprinderilor din Iaşi, locuri de muncă şi ce s-a mai ales din ele. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Şi cea cu Ministerul Economiei? Vă rog, doamnă secretar de stat, mai aveţi încă trei minute, dar încercaţi să-l lămuriţi pe domnul deputat.
Petru Gabriel Vlase Şi eu mulţumesc. Tot la Ministerul Transporturilor, tot domnul Movilă - "Situaţia juridică a drumului hoţilor".
Petru Gabriel Vlase Mulţumit, domnule deputat? Nemulţumit... Vă rog.
Petru Movilă Domnule preşedinte, Cu scuzele de rigoare pentru doamna secretar de stat, dar este important şi chiar vreau să mulţumesc. Acest ultim răspuns cred că a reuşit să clarifice situaţia juridică a străzii "Trei Fântâni" - mi-a plăcut că v-aţi dus direct spre denumirea "Drumul Hoţilor" - pentru că este un proiect de mare importanţă pentru Iaşi, şi, tot la fel, instituţii - fie că vorbim de Primăria municipiului Iaşi sau din Ministerul Transporturilor - în fiecare an spun mereu alte lucruri. Dacă ceea ce doamna secretar de stat a afirmat astăzi, aici, este adevărat - şi nu am niciun motiv să nu cred că este - înseamnă că, la acest moment, responsabilitatea juridică pentru strada "Trei Fântâni" revine Primăriei municipiului Iaşi. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Ministerul Muncii - doamna Mînzatu este? Nu este. Ministerul Sănătăţii - doamna Intotero nu este. Mai avem Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat - domnul Laurenţiu Nistor nu este. Am încheiat.