11 mai 2017 – Dezbaterea Propunerii legislative privind completarea articolului 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare (Pl-x 182/2017, L98/2017). ( adoptată )

Petru Gabriel Vlase Punctul 4 al ordinii de zi. 4. Propunerea legislativă privind completarea articolului 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare; lege organică. Raportul Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului este de adoptare. Vă reamintesc că dezbaterile generale şi prezentarea raportului comisiei au avut loc în şedinţa de marţi, 9 mai 2017. Dacă din partea grupurilor mai sunt alte intervenţii? Nu. Vot în ansamblu asupra iniţiativei legislative. Comisia propune adoptarea fără modificări a propunerii legislative. Supun votului propunerea de adoptare. Cine este pentru? 241. Împotrivă? 87. Abţineri? Nu sunt. Adoptată.