9 mai 2017 – Dezbaterea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.15/2016 pentru completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (PL-x 326/2016). ( rămas pentru votul final )

Petru Gabriel Vlase Punctul 10 al ordinii de zi. 10. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2016 pentru completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului; în procedură de urgenţă. Vă rog, Guvernul.

Petru Gabriel Vlase Şi eu mulţumesc. Comisia juridică sau Comisia pentru administraţie? Doamna Cătăniciu, Comisia juridică.

Steluţa-Gustica Cătăniciu Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere, în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2016 pentru completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 5 septembrie 2016, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil iniţiativa legislativă, în şedinţa din 20 septembrie 2016. Guvernul precizează că susţine respingerea Ordonanţei de urgenţă nr. 15/2016. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 3/2000. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 361 din 26 mai 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului şi a constatat că dispoziţiile O.U.G. nr. 15/2016 pentru completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt neconstituţionale, întrucât "nu respectă, în mod cumulativ, toate cele trei condiţii prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie pentru ca legiuitorul delegat să poată adopta ordonanţe de urgenţă". Membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au examinat proiectul de lege în şedinţa din 28 februarie 2017. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege. În urma examinării iniţiativei legislative, a expunerii de motive, a avizului Consiliului Legislativ, a punctului de vedere transmis de Guvern, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2016 pentru completarea Legii nr. 3/2000. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc, doamnă Cătăniciu. Dezbateri? Domnul Roman, dezbateri generale.

Florin-Claudiu Roman Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, În cadrul Comisiei pentru administraţie publică am dat acel raport, cu majoritate. Avem o decizie a Curţii Constituţionale pe care trebuie s-o respectăm cu toţii, însă cred că este momentul să tratăm foarte serios această problemă a referendumurilor locale, pentru că vorbim de foarte multe ori de autonomie locală, vorbim de luarea deciziilor la nivel local şi în foarte multe situaţii deciziile se iau de aici, de la Bucureşti, în speţe care privesc clar comunitatea locală. Cred că împreună, cu toţii, trebuie să găsim soluţii pentru ca aceste referendumuri locale să poată funcţiona, aşa cum funcţionează în Elveţia, în Franţa, în Germania, în Austria, la luarea deciziilor de interes local, şi să lăsăm comunităţile locale să-şi decidă soarta asupra unor proiecte de interes local. Vă mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Şi eu. Mai sunt intervenţii la dezbateri generale? Nu mai sunt. Avem un amendament respins. Dacă-l susţine cineva? Nu. Legea merge la votul final.