Florin Iordache Următorul. 11. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2016 pentru modificarea şi completarea art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară; caracter ordinar; procedură de urgenţă. Guvernul? Doamna secretar de stat Anca Chiser.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Rog reprezentanţii Comisiei pentru buget să prezinte raportul suplimentar. Da, vă rog, domnule vicepreşedinte.
Sorin Lazăr Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată, spre reexaminare, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2016 pentru modificarea şi completarea art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participare majoritară. Proiectul de lege supus examinării are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013, în sensul interzicerii operatorilor economici la care statul şi unităţile administrativ-teritoriale deţin direct sau indirect o participaţie unică sau majoritară, să acorde remuneraţii reprezentanţilor în adunările generale ale acţionarilor. Totodată, se prevede că, în exercitarea calităţii de acţionar la societăţile la care deţin direct sau indirect o participaţie unică sau majoritară, statul şi unităţile administrativ-teritoriale acordă mandate cu titlu gratuit reprezentanţilor săi în adunările generale ale acţionarilor acestor societăţi. În urma reexaminării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2016 pentru modificarea şi completarea art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu amendamentul admis prezentat în anexă. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Florin Iordache Vă rog să ne propuneţi şi timpul, domnule vicepreşedinte. E procedură de urgenţă.
Sorin Lazăr Cinci minute.
Florin Iordache Da. Supun votului dumneavoastră timpul propus de vicepreşedintele Comisiei pentru buget. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Mulţumesc. 171 de voturi pentru, niciun vot împotrivă. Timpul de dezbatere a fost adoptat. La dezbateri generale dacă sunt intervenţii? Domnul Neagu. Vă rog.
Nicolae Neagu Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Actul normativ propus de Dacian Cioloş, pe vremea când era dânsul prim-ministru, în esenţă, este corect şi vine să modifice o legislaţie a Guvernului Ponta 2013-2014, în care, din nefericire, s-au creat nişte inechităţi, în sensul că în adunările generale ale acţionarilor unde statul este acţionar unic sau acţionar majoritar existau nişte retribuiri, conform unei legi aflate la vremea ordonanţei de urgenţă în vigoare, prin care se puteau plăti până la 25% remuneraţiile membrilor adunării generale, din salariul directorului general. Pe Legea nr. 31, în schimb, după care funcţionează şi societăţile care au ca acţionar majoritar sau unic statul român, în adunările generale acţionarii nu sunt plătiţi, sunt plătiţi în consiliile de administraţie. Partidul Naţional Liberal crede că este corectă retribuirea făcută în consiliile de administraţie, şi nu în adunările generale ale acţionarilor, motiv pentru care va vota în consecinţă. Mulţumesc.
Florin Iordache Da. Vă mulţumesc. Alte intervenţii dacă mai sunt? Nu mai sunt alte intervenţii. Avem 6 amendamente admise. Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu. 2 marginal, articolul unic? La titlul ordonanţei, 3 marginal? 4? 5? 6? Mulţumesc. Rămâne la votul final; caracter ordinar.