Florin Iordache Următorul. 3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Planul de acţiune european în domeniul apărării COM (2016) 950. Domnule vicepreşedinte Tîlvăr, vă rog.
Angel Tîlvăr Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În raport, Comisia pentru afaceri europene şi-a întemeiat opinia pe proiectul de opinie al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pe nota Ministerului Afacerilor Externe, pe Rezoluţia Parlamentului European din 22 noiembrie 2016, referitoare la Uniunea Europeană a apărării, pe raportul Parlamentului European, referitor la implicaţiile constituţionale, juridice şi instituţionale ale politicii de securitate şi apărare comune, posibilităţile oferite de Tratatul de la Lisabona, 2015/2343(INI), pe fişa de informare a Direcţiei pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor şi analiza secretariatului propriu. Astfel, Comisia pentru afaceri europene a arătat că o veritabilă Uniune Europeană a apărării se proiectează ca cea mai eficientă soluţie pentru a consolida autonomia strategică a Uniunii Europene şi pentru a-i spori capacitatea de acţiune faţă de noile circumstanţe geopolitice şi geostrategice, marcate de numeroase ameninţări. Comisia pentru afaceri europene a semnalat riscul ca Uniunea Europeană a apărării să devină încă de la crearea sa o "Uniune europeană a apărării cu două viteze". Pe de o parte, din cauza diferenţelor majore dintre strategia de securitate externă a statelor membre, iar pe de altă parte, din cauza diferenţelor de resurse bugetare disponibile. Comisia pentru afaceri europene a reamintit că acordurile sau orice alte angajamente de securitate bilaterale încheiate între statele membre şi terţe ar trebui să fie compatibile, atât la nivel conceptual, cât şi la nivel tehnic, cu întregul acquis al politicii externe comune şi al celei de apărare comune. Comisia pentru afaceri europene a semnalat dificultatea de a aplica prevederi ale tratatelor Uniunii Europene în materie de securitate şi apărare, în cazul statelor membre care nu sunt şi membre NATO şi, în special, a clauzei de apărare reciprocă. Totodată, comisia a lansat un apel pentru utilizarea instrumentelor prevăzute de tratatele Uniunii Europene în domeniile politicii de apărare şi în special al cooperării structurate permanente. Comisia a salutat iniţiativa Comisiei Europene de a propune acest plan de acţiune europeană în materie de apărare, dar a atenţionat că planul nu îşi va putea atinge obiectivele în absenţa unei participări loiale a tuturor statelor membre la consolidarea PSAC şi la construirea Uniunii Europene a apărării. Comisia a arătat că implementarea Planului de acţiune european în domeniul apărării trebuie să se realizeze în strânsă coordonare cu statele membre şi să fie asigurată complementaritatea cu NATO în abordarea provocărilor actuale. Comisia şi-a exprimat susţinerea faţă de propunerea Parlamentului European de folosire a fondurilor Uniunii prin intermediul bugetului Uniunii Europene, ceea ce ar permite tuturor statelor membre să-şi îmbunătăţească capabilităţile militare în cadrul unui efort comun, chiar dacă acest lucru face necesară creşterea bugetului Uniunii Europene şi induce ideea ca pe termen lung Uniunea Europeană să dispună de un buget comun pentru apărare. Opinia pe care eu am prezentat-o a fost supusă dezbaterii, în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 25 aprilie, în prezenţa a 13 dintre cei 21 de membri, fiind adoptată în unanimitate. În aceste condiţii, domnule preşedinte, supunem aprobării Camerei, opinia, în formula şi în forma prezentată. Vă mulţumesc foarte mult.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc dumneavoastră. Dacă sunt intervenţii din partea colegilor, din partea grupurilor? Nu sunt. Rămâne la votul final. Pe ordinea de zi, până la punctul 8 nu avem rapoartele primite.