Petru Gabriel Vlase 20. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate. Iniţiatori? Comisia pentru administraţie? Domnul Buican. (Vociferări.) Nu l-am văzut!
Cristian Buican Domnule preşedinte, Dragi colegi, În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu propunerea legislativă. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 2 februarie 2016. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. La întocmirea prezentului raport comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi; avizul negativ al Comisiei pentru industrii şi servicii; avizul negativ al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă şi punctul de vedere negativ al Guvernului. În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate de membrii comisiei, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc şi eu. Dezbateri? Fără dezbateri. Vot final.