19 aprilie 2017 – Dezbaterea Propunerii legislative - Legea traducătorilor şi interpreţilor (Pl-x 259/2015). ( rămasă pentru votul final )

Petru Gabriel Vlase 19. Propunerea legislativă - Legea traducătorilor şi interpreţilor. Comisia juridică? Domnul Varga.

Vasile Varga Comisia a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu această propunere legislativă. Senatul a respins propunerea. Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil. Guvernul României nu susţine adoptarea acestei iniţiative. Comisia pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, de asemenea, a avizat nefavorabil iniţiativa. Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare instituirea cadrului legal pentru organizarea şi funcţionarea profesiilor de traducător şi interpret, judiciari şi oficiali. Propunerea legislativă propune să reglementeze două categorii de traducători: interpreţi oficiali, judiciari. Iniţiativa reglementează modalitatea de dobândire a calităţii de traducător sau interpret judiciar sau oficial, condiţiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a dobândi una dintre aceste calităţi, drepturile şi obligaţiile ce revin acestora. În unanimitate de voturi, Comisia juridică a propus plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii.

Petru Gabriel Vlase Dezbateri? Nu. Vot final.