Petru Gabriel Vlase 11. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Iniţiatorii? Comisia? Domnul Buicu.
Corneliu-Florin Buicu Mulţumesc, domnule preşedinte. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil, cu observaţii, al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, avizul favorabil al Comisiei pentru industrii, avizul favorabil al Ministerului Sănătăţii, punctul de vedere negativ al Guvernului. Propunerea are ca obiect de reglementare modificarea art. 800 alin. (2) din Legea nr. 95, în sensul reglementării posibilităţii persoanelor juridice autorizate ce eliberează medicamente să desfăşoare şi distribuţia angro. La dezbateri a participat domnul secretar de stat Dan Dumitrescu. În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie a hotărât, cu majoritate de voturi, să propună adoptarea propunerii legislative. În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa face parte din categoria legilor ordinare. De menţionat că amendamentele sunt formulate doar pentru respectarea normelor de tehnică legislativă. Mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Dezbateri? Domnul Vass Levente.
Levente Vass Grupul parlamentar al UDMR nu va susţine această iniţiativă legislativă, de a modifica Legea nr. 95. Ideea este de a menţine transparenţa deservirii pacienţilor la nivel de oraşe, comune şi aşa mai departe şi de a obstrucţiona crearea unor monopoluri la nivelul oraşelor mici, şi a satelor, şi a comunelor. Vă mulţumim.
Petru Gabriel Vlase Domnul Popescu.
Pavel Popescu Grupul PNL va vota pentru respingerea propunerii legislative, deoarece distribuţia de medicamente din România este caracterizată de o serie de practici comerciale neconforme cu legislaţia în vigoare. Astfel, unităţile de distribuţie angro, care au în structură farmacii, îşi constituie stocurile prin transfer din gestiunea farmaciei proprii, care a achiziţionat medicamente în baza autorizaţiei de funcţionare ca farmacie. În acest fel, trasabilitatea medicamentelor pe lanţul de distribuţie angro este întreruptă. Medicamentele astfel achiziţionate sunt comercializate în baza autorizaţiei de distribuţie angro pe care o deţine acea societate, de cele mai multe ori medicamentele fiind livrate distribuitorilor angro, parteneri de contract, care le distribuie în afara teritoriului României. Mai mult, în urma verificărilor făcute, sursa de provenienţă a medicamentelor falsificate pătrunse în lanţul de distribuţie este farmacia. În concluzie, membrii Grupului PNL consideră că prevederile legale în vigoare, cu privire la interdicţia ca persoanele juridice autorizate să elibereze medicamente către populaţie şi să desfăşoare şi activitate de distribuţie angro de medicamente, sunt corecte şi permit efectuarea corectă şi eficientă a trasabilităţii medicamentelor pe întreg lanţul de distribuţie angro. Din aceste motive, Grupul PNL va vota împotriva iniţiativei.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Domnul Movilă.
Petru Movilă Grupul PMP va susţine acest proiect de lege. Este un proiect de lege bun, un proiect de lege care vine să sprijine micile farmacii, în contextul în care legislaţia în domeniu, Legea farmaciei nu există, este o lege veche de peste 10 ani, o lege care nu este completată, nu este modificată. Este o măsură bună aceasta, care se aprobă prin proiectul de lege pe care îl avem acum în dezbatere, însă pe viitor este important - la fel cum am făcut cu Legea nr. 95, Comisia pentru sănătate, am reuşit să-i facem o republicare, cu toate completările - la fel, măcar pe Legea farmaciei să facem acest lucru, şi în viitor să avem o lege bună, clară, o lege corelată cu toate directivele şi normele europene, şi cu realităţile din România. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Domnul Buicu.
Corneliu-Florin Buicu Stimate colege şi stimaţi colegi, Această practică s-a desfăşurat în România până la 31 decembrie 2016 şi a fost prelungită de miniştrii sănătăţii, indiferent de culoarea politică a acelui ministru. Această practică, de fapt, a încurajat farmaciştii independenţi. A încurajat farmaciştii români care practic încercau să supravieţuiască presiunii multinaţionalelor. Apreciem poziţia PMP-ului, care a susţinut şi susţine practic acest demers care vine în sprijinul farmaciştilor independenţi din România. Datele prezentate de colegi de-ai noştri, legate de trasabilitate, sunt incorecte dintr-o anumită perspectivă. Trasabilitatea este valabilă pentru toate medicamentele, indiferent de lanţul de distribuţie, respectiv de farmacia prin care ele ajung la populaţie. Haideţi să nu spunem cuvinte mari şi să încercăm să sprijinim totuşi farmaciştii independenţi din România. Vă mulţumesc mult.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Mai sunt intervenţii? Nu. Cu amendamentele admise din raport, legea merge la votul final.