18 aprilie 2017 – Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Petru Gabriel Vlase Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sala de şedinţă. Deschidem şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 328 de deputaţi, sunt înregistraţi 185 de colegi. La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de marţi, 18, şi miercuri, 19 aprilie 2017; programul de lucru pentru perioada 18-22 aprilie; lista rapoartelor depuse în perioada 11-18 aprilie de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se pot exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru, de la ora 17,00 avem primirea de răspunsuri orale la întrebări şi prezentarea interpelărilor.