10 aprilie 2017 – Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Petru Gabriel Vlase Secretarul de la opoziţie? Domnul Ghinea? Domnule ministru, Stimaţi colegi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că şi-au înregistrat prezenţa 147 de colegi, până în acest moment. La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 10, şi marţi, 11 aprilie 2017; programul de lucru pentru perioada 10-15 aprilie 2017; lista rapoartelor depuse în perioada 3-10 aprilie 2017 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.