4 aprilie 2017 – Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii asistenţei sociale nr.292/2011 (PL-x 230/2016). ( rămas pentru votul final )

Petru Gabriel Vlase 23. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii asistenţei sociale nr. 292/2011. Vă rog. Iniţiatori? Comisia pentru muncă? Domnul Solomon.

Adrian Solomon Mă scuzaţi, domnule preşedinte. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor prevederi din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, în sensul includerii internatelor de tip social în clasificarea serviciilor sociale. Proiectul a fost adoptat de Senat în 25 aprilie 2016. Face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamente.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Dezbateri? Doamna Calista.

Mara-Daniela Calista Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Într-o primă fază acest proiect de lege a avut un obiect de reglementare, aşa cum rezultă şi din titlu, respectiv modificarea şi completarea Legii asistenţei sociale nr. 292/2011. Obiectul de reglementare se referă la introducerea unui nou tip de internat, respectiv internatele sociale. Menţionez că Partidul Naţional Liberal susţine întrutotul introducerea acestei modificări de internate sociale, însă legea a fost completată, obiectul de reglementare a fost completat şi în sensul modificării Legii nr. 34/1988 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială. Poziţia Partidului Naţional Liberal în ceea ce priveşte acest proiect va fi de abţinere, întrucât considerăm că este normal ca aceste internate sociale să aibă finanţare de la stat, dar în ceea ce priveşte cultele, acestea pot ajuta familiile nevoiaşe prin protocoalele sau parteneriatele care există între stat şi biserică. Mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Alte intervenţii, dacă mai sunt, la dezbateri? Nu mai sunt. Legea merge la votul final. Stimaţi colegi, Este ora 12,00. Sistăm aici dezbaterile. La 12,30 vot final. Membrii Biroului permanent, la sala Biroului permanent, acum.