Carmen-Ileana Mihălcescu În continuare, partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, consacrată primirii răspunsurilor orale la întrebările adresate membrilor Guvernului, urmând apoi prezentarea interpelărilor. Primul minister - Ministerul Apelor şi Pădurilor. Răspuns la întrebarea adresată de colegul nostru, Gheorghe Andrei. Nu este? Nu este, o să primească răspunsul în scris. A, este. Secretarul de stat nu este? Cine nu e? Vă propun să amânăm puţin, pentru că secretarul de stat de la minister nu a ajuns încă, da? Amânăm şi, când soseşte, o să primiţi răspunsul la întrebare. Mulţumesc frumos. Domnul secretar de stat Ciprian Lucian Roşca este? Bun. Răspunsul la întrebarea adresată de colega noastră, Intotero Natalia, vă rog frumos. Aţi prezentat răspunsul în scris, doamnei deputat. Mulţumesc. Domnul Petru Movilă este în sală? Va primi răspunsul în scris, de la domnul secretar de stat Dan Dumitrescu. Domnul deputat Toma Ilie? Este în sală. Domnule secretar de stat, prezentaţi răspunsul? Bun. Vă rog, domnule secretar de stat. Vă rog.
Carmen-Ileana Mihălcescu Domnule deputat, precizări? Doriţi să interveniţi pentru precizări?
Ilie Toma Vă mulţumesc pentru răspuns. Rog reprezentantul Ministerului Sănătăţii să ia legătura cu Casa Naţională de Sănătate şi să verifice oportunitatea înfiinţării unui punct de lucru al Casei Judeţene de Sănătate Hunedoara. Pentru că în Valea Jiului locuieşte o treime din populaţia judeţului Hunedoara. Din punctul nostru de vedere este oportună înfiinţarea unui asemenea punct de lucru. Vă mulţumesc. Şi aştept un răspuns cât mai repede.
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc. La întrebarea adresată de colegul nostru Gheorghe Andrei, de la PNL, domnul secretar de stat? Şteţco. Vă rog, domnule secretar de stat Şteţco.
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc şi eu. Dacă domnul deputat doreşte să intervină, să facă precizări? Vă rog.
Andrei Daniel Gheorghe Mulţumesc domnului secretar de stat pentru răspunsul oferit. Cred că există o problemă, nu doar de legalitate, ci şi de oportunitate. Pădurea Băneasa, care acum o sută şi ceva de ani se întindea cam de undeva dintre Primăria oraşului Otopeni şi Piaţa Victoriei, astăzi mai rezidă într-un singur pâlc. Aceste defrişări într-o zonă forestieră care constituie principalul plămân verde al Bucureştilor şi principala perdea între Bucureşti şi zona exterioară, prin care se filtrează aerul, şi tot spaţiul de agrement şi de petrecere a timpului liber, nu-şi au locul. Ocolul Silvic ar trebui să nu mai dea astfel de autorizaţii. Vreau să spun că starea de spirit a populaţiei din zonă cu adevărat este inflamată pe această temă. Şi mă tem că în spatele acestor interese se găsesc aceiaşi rechini imobiliari care vor să distrugă definitiv pădurea Băneasa şi s-o transforme într-o pădure de blocuri înghesuite, unele peste altele, şi să lichideze tot acest spaţiu foarte valoros din perspectivă financiară. De aceea, rugămintea mea este: nu mai daţi autorizaţii de defrişare în pădurea Băneasa. Acest dezastru a început de zeci de ani şi va continua până când această pădure va dispărea cu totul. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc şi eu. Şi mai avem un singur răspuns, pentru care se solicită amânare. Este întrebarea adresată de colegul nostru, Movilă Petru, Ministerului Transporturilor.