3 aprilie 2017 – Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea locului de deputat al domnului Manuel Costescu (PH CD 23 /2017). ( rămas pentru votul final )

Petru Gabriel Vlase La punctul 2 al ordinii de zi avem Proiectul de Hotărâre privind vacantarea locului de deputat al domnului Manuel Costescu, ca urmare a demisiei. Potrivit dispoziţiilor art. 236 alin. (1) din Regulament, în cazul în care deputatul şi-a depus demisia, preşedintele, în prima şedinţă publică a Camerei Deputaţilor, îl întreabă pe deputat dacă stăruie în demisie şi, dacă acesta răspunde afirmativ sau nu se prezintă în şedinţa de plen pentru a răspunde, preşedintele ia act de demisie şi supune votului plenului Camerei adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat. Domnul Costescu mai este? Nu mai este. Deci luăm act de demisie. Trecem la dezbaterea proiectului de hotărâre. Comisia juridică.

Vasile Varga Biroul permanent a decis ca această demisie să fie transmisă Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în vederea întocmirii unui proiect de hotărâre ce urmează să fie supus aprobării plenului Camerei. Având în vedere demisia din calitate de deputat a domnului Manuel Costescu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 43 pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) şi ale alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, precum şi ale art. 235 şi art. 236 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. Camera Deputaţilor declară vacant locul de deputat deţinut de domnul Manuel Costescu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 43 pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în şedinţa de astăzi, cu respectarea art. 76 alin. (2). Semnează preşedintele Camerei Deputaţilor, Nicolae-Liviu Dragnea.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Observaţii de ordin general, comentarii? Nu. La articole. La titlu? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Dezbaterile, finalizate. Am luat act de demisie, iar Proiectul de Hotărâre privind vacantarea locului de deputat rămâne la votul final.