Petru Gabriel Vlase 21. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Comisia? Domnul Bode.
Lucian Nicolae Bode Da, în continuare, Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei nr. 195 privind circulaţia pe drumurile publice. Senatul a respins propunerea legislativă. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest act normativ. Guvernul, prin punctul său de vedere, nu susţine această iniţiativă legislativă. Comisia pentru apărare şi Comisia pentru administraţie publică au avizat negativ propunerea legislativă. Propunerea are ca obiect de reglementare completarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în sensul stabilirii perioadei maxime în care pot fi conduse pe drumurile publice autovehiculele şi remorcile înmatriculate în Bulgaria, deţinute de persoane care au domiciliul în România. În urma examinării propunerii legislative, membrii celor trei comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative, deoarece soluţia legislativă propusă prin proiect este deja reglementată în cuprinsul art. 82 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002. Potrivit acestei norme, autovehiculele, tractoarele agricole sau forestiere şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute de persoane care au sediul sau domiciliul în România, pot fi conduse pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile de la introducerea acestora în ţară, dacă sunt asigurate pentru cazuri de răspundere civilă, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de circulaţie. Prin referirea generică "alte state", această dispoziţie este aplicabilă şi situaţiei autovehiculelor şi remorcilor înmatriculate în Bulgaria, nefiind necesară o normă distinctă care să particularizeze norma generală. Potrivit art. 73 alin. (1) din Constituţia României, republicată, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Petru Gabriel Vlase Dezbateri?