20 martie 2017 – Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.46/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 467/2014). ( rămas pentru votul final )

Petru Gabriel Vlase 4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Guvernul?

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Comisia? Domnul Badea.

Leonardo Badea Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2014 pentru completarea şi modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Comisia pentru buget, finanţe a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de lege mai sus menţionat. La dezbaterea proiectului de lege s-au avut în vedere: avizul favorabil al Comisiei juridice, avizul favorabil al Comisiei pentru muncă şi avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare implementarea mecanismului de restructurare a creditelor, ca o facilitate fiscală acordată sub forma deducerii speciale pentru creditele restructurate în perioada 2016-2017. De asemenea, se stabilesc şi condiţiile pe care contribuabilii trebuie să le îndeplinească în cazul restructurării creditelor, în vederea acordării deducerilor speciale. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2014 pentru completarea şi modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu amendamentele admise prezentate în Anexă, pornind inclusiv de la aprecierea că în acest moment avem o altă lege a Codului fiscal existentă în vigoare. Vă mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Dezbateri generale, vă rog, din partea grupurilor? Nu. Trei amendamente admise. Dacă sunt intervenţii? Nu. Proiectul de lege merge la votul final.